Câți PROFESORI gălățeni au PROMOVAT examenul de TITULARIZARE
Foto: Aproape jumătate dintre profesorii gălăţeni au promovat. Cea mai mare notă - 9,80, la Geografie, cea mai mică - 1,50, la Educaţie fizică

Câți PROFESORI gălățeni au PROMOVAT examenul de TITULARIZARE
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

199 dintre cei 446 de profesori care au participat la examenul de titularizare au obţinut note peste 7,00, ceea ce înseamnă că, teoretic, ar putea ocupa un post pe o perioadă nedeterminată. Practic, însă, nu toate cadrele didactice vor avea acest noroc, pentru că sunt catedre puţine, multe dintre ele fiind în mediul rural. Procentul de promovare pe judeţul Galaţi este de 44 la sută.

De la inspectoarea general-adjunctă Doiniţa Popa, am aflat că sunt 77 de cadre didactice care au luat note sub 5,00. Cei 170 de profesori care au luat note între 5,00 şi 7,00 vor putea primi posturi pe o perioadă determinată, de un an.

Dintre cei 77 de profesori cu note sub 5,00, patru - toţi de la specializarea Educaţie fizică şi sport, abia au reuşi să adune câteva sutimi peste nota 1,00 (punctul din oficiu), cea mai mică notă din concurs fiind 1,50.

Deşi nu s-a obţinut nicio notă maximă anul acesta, sunt 32 de profesori gălăţeni care au luat note peste 9,00. Cea mai mare notă din concurs este 9,80, la Geografie, obţinută de Mariana Ardeleanu. Note între 8,00 şi 9,00 sunt 69, iar note între 7,00 şi 8,00 sunt 98.

Candidaţii nemulţumiţi de note pot depune contestaţii şi astăzi. Ieri, la ora închiderii ediţiei erau deja 29 de astfel de cereri.

Între 29 iulie şi 1 august se recorectează tezele, iar notele finale vor fi publicate pe 3 august. Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează, în şedinţă publică, în zilele de 8 şi 9 august. Transformarea posturilor şi actualizarea listei posturilor pentru angajare pe perioadă determinată rămase neocupate va avea loc pe 10 august. Repartizarea candidaţilor pentru suplinire calificată are loc în perioada 26-29 august.

Citit 4600 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Iulie 2016 19:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.