Numărul angajaţilor Calorgal, la jumătate

Numărul angajaţilor Calorgal, la jumătate
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Începând de astăzi, 1 octombrie, numărul angajaţilor societăţii de termoficare Calorgal s-a redus la jumătate. 221 dintre ei au părăsit societatea, urmând să beneficieze de venituri de completare conform OUG 36/2013. Conform liderului de sindicat Cristi Ciubotariu, aceştia vor beneficia de 5 până la 24 de salarii, în funcţie de vechime, plus ajutorul de şomaj. După 12 luni, ei vor mai primi doar venitul de completare, nu şi şomajul. În acest context, directorul general Marian Alexandru a anunţat că, până cel târziu astăzi, va fi plătită lichidarea lunii august, urmând ca, în funcţie de încasări, să se achite „cât mai repede” şi avansul pe septembrie, „măcar la cei care pleacă”.

„Cei care pleacă nu trebuie să se teamă că nu-şi vor primi toţi banii cuveniţi, pentru că, dacă nu plătesc, mă dau în judecată şi câştigă. Dar asta nu înseamnă nici că, dacă pleacă ei, eu trebuie să intru în faliment”, ne-a spus Marian Alexandru.

Începând de la 1 octombrie, Calorgal mai rămâne cu aproximativ 230 de salariaţi.

Citit 3889 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Octombrie 2018 00:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.