O ambulanţă a fost implicată într-un accident provocat de o şoferiţă neatentă
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

O ambulanţă a fost implicată într-un accident provocat de o şoferiţă neatentă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În urmă cu câteva ore, la intersecţia străzilor Mihail Kogălniceanu şi George Coşbuc, în apropierea restaurantului Moldova, un autoturism Dacia Logan a intrat în coliziune cu o ambulanţă, ambele maşini fiind serios avariate în urma impactului. Şoferiţa Logan-ului, care a refuzat să vorbească cu presa, a suferit un traumatism toracic şi unul la nivelul şoldului şi primea îngrijiri medicale în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, în jurul orei 10.30. Şoferul ambulanţei a scăpat fără leziuni importante, iar asistenta din echipaj s-a ales cu o contuzie la umăr.  

Cine a provocat accidentul?

Din primele date ale Poliţiei Rutiere, şoferiţa Loganului avea prioritate în intersecţie, pe culoarea verde a semaformului. Totuşi, aceasta ar fi trebuit să acorde prioritate ambulanţei marca Volkswagen. Nu a făcut-o, astfel că impactul celor două autoturisme nu a mai putut fi evitat.

Detalii ne-a oferit şi directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, dr. Mihai Polinschi.

„În urma incidentului, femeia a suferit o contuzie minora la şoldul drept. I s-au acordat îngrijiri medicale şi a fost transportată la Spitalul Judeţean pentru îngrijiri ulterioare. Este regretabil că serviciul nostru a pierdut pentru o perioada de până la două luni încă o ambulanţă, şi încă una cu tracţiune integrală, care ne facilita accesul în zone dificile. Maşina este distrusă în proporţie de circa 40 la sută, iar reparaţiile vor costa zeci de mii de lei. Cauza accidentului a fost neacordarea priorităţii de către această şoferiţă, în intersecţie, deşi ambulanţa aflată în misiunea avea semnalele optice şi acustice pornite.

Asistenta noastră de pe ambulanţă, care avea centură de siguranţă, s-a ales cu o uşoară contuzie la umăr, din pricina şocului. Nu este primul incident de acest fel. Culmea, cu doar o jumătate de oră în urmă, poliţia de anunţase că avem o acţiune comună pentru prevenirea acestui tip comportament în trafic. Evenimentul despre care vorbim s-a întâmplat chiar înainte de a începe acţiunea de prevenire. Ne-am propus să organizăm mai multe acţiuni de prevenire, astfel încât şoferii să înţeleagă că trebuie să acorde prioritate ambulanţelor, de care este posibil să aibă şi ei nevoie, la un moment dat”, a precizat dr. Polinschi.

Pacienta din ambulanţă, o femie căreia i se făcuse rău în timp ce se afla în zona Cimitirului "Eternitatea" a fost preluată de către o altă ambulanţă şi transportată în siguranţă la spital. 

Citit 4007 ori Ultima modificare Joi, 29 Decembrie 2011 12:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.