15:07 Luni, 21 Mai 2012

DEMISIA!

Autor:   Tudor Neacşu
Publicat Joi, 09 Februarie 2012 15:53
Voteaza!
(5 voturi)
DEMISIA! Foto: Sorin Pană

UPDATE 17:15 - Paul Florea: „Domnul Filimon trebuia să gestioneze mai bine această situaţie”

Prefectul judeţului Galaţi, Paul Florea, consideră că povestea trenului care a plecat luni din Galaţi şi a ajuns miercuri tot la Galaţi, după trei zile şi trei nopţi prin nămeţi, a fost gestionată greşit şi că cineva trebuie să plătească. „A fost o serie întreagă de nefericite întâmplări, dar cu vină umană demonstrabilă”, a declarat franc prefectul Paul Florea. Deşi s-a ferit să spună pe şleau cine consideră că ar fi vinovat, prefectul de Galaţi a folosit cuvinte deloc măgulitoare în legătură cu directorii Ionel Filimon (CFR Infrastructură) şi Ştefan Costin (CFR Călători). „La un moment dat am văzut că lucrurile nu mergeau, că nu se rezolvă nimic şi atunci am luat legătura cu directorul CFR Marfă, Andone Bourceanu, şi în câteva ore s-a rezolvat problema. Sigur, între timp, şi vremea se mai ameliorase”, a spus Paul Florea. Întrebat dacă acest lucru înseamnă că ceilalţi doi directori, direct implicaţi în rezolvarea problemei, nu şi-au făcut datoria, prefectul de Galaţi a fost aproape tranşant. „Cred că domnul Filimon trebuia să gestioneze mai bine situaţia. Nu ştiu, o să vedem. Deocamdată, eu voi cere Ministerului Transporturilor să facă o anchetă, o analiză a ceea ce s-a întâmplat. E tot ce pot să fac, dar vă asigur că se vor lua măsuri”, a spus prefectul Paul Florea.

Marius Ţuca


Cei care şi-au petrecut zeci de ore într-un tren blocat la începutul săptămânii la Făurei, dar şi oamenii care au urmărit desfăşurarea acestui eveniment pe www.viata-libera.ro cer ca lucrurile să nu se încheie aşa. Câteva scuze smulse cu cleştele şi mulţumirea că după 60 de ore acei oameni s-au întors de unde plecaseră, nu sunt nici pe departe de ajuns.

"Trebuie demisă întreaga conducere CFR, atat cei de la Bucureşti, dar mai ales cei de la Galaţi, asta dacă nu au avut ei bun simţ şi şi-au dat demisia! Şi astea nu sunt singurele probleme de la Galati! Probleme sunt şi pe timp de vară, când dacă se defectează o locomotivă stai ore întregi să aştepţi să vină alta! Nu au locomotive de rezervă, nu au piese de schimb, nu au motorină, etc etc" - comentează Flo pe site-ul nostru. Un alt comentariu este unui cititor care s-a semnat "Bourceanu Andone" (n.r. acesta este numele directorului CFR Marfă) care declară că lucrează la CFR şi susţine că "Directorul de la CFR Călători Galaţi ar trebui demis. Nu şi-a facut datoria şi a aruncat o pată neagră asupra noastră, a ceferiştilor. Sper ca în prima şedintă de la PDL sa fie pus în discuţie".

Comentariile nu vizează doar pe cei de la CFR. Sunt şi voci care susţin că amestecarea politicului cu o societate precum CFR, dar şi lipsa de reacţie a autorităţilor trebuie amendată urgent. Pe bună dreptate am putea spune, pentru că, o astfel de situaţie este una de urgenţă, iar pentru aceste lucruri s-au înfiinţat departamente, comandamente, ministere, pentru asta sunt plătiţi miniştri, secretari de stat, prefecţi, şefi de inspectorate,etc. Numai că, în cazul acesta autorităţile au aşteptat să dea Domnul să iasă trenul de unul singur din nămeţi, iar o atitudine similară par a fi avut şi cei de la CFR.


Aşteptăm în continuare opiniile cititorilor noştri în secţiunea comentarii. În acelaşi timp, cei care au stat 60 de ore blocaţi în acest tren ne pot transmite imagini, filme şi mărturii pe adresa This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


Vizitatorii site-ului nostru îşi pot spune părerea în legătură cu cine ar trebui să demisioneze după situaţia creată, alegând una dintre opţiunile din sondajul ce poate fi găsit în pagina de Eveniment a site-ului sau folosind acest LINK


1434 afisari  |  Ultima actualizare Joi, 09 Februarie 2012 17:15

11 comentarii

  • Link cfrist Vineri, 17 Februarie 2012 18:24 postat de cfrist

    Daca tot ati scris atat despre acest tren,poate aflati cind se da drumul la circulatie spre Bucuresti?

  • Link NICUSOR Luni, 13 Februarie 2012 11:42 postat de NICUSOR

    PUTIN STIU CA DIRECTORUL DE LA CENTRUL COMERCIAL CALATORI GALATI ESTE DIN BRAILA , DECI DACA SE INCHID TOATE CAILE DE ACCES SPRE GALATI NU MAI ARE CINE SA CONDUCA CENTRUL COMERCIAL . DEASEMENI REVIZIA DE VAGOANE GALATI ESTE CONDUSA TOT DE UN BRAILEAN , SEFUL BIROULUI DE MARKETING DE LA GALATI TOT BRAILEAN , TOTI SEFII APROAPE SUNT DIN BRAILA , DECI NU AU NICI UN INTERES SA AJUTE LA DEZVOLTAREA GALATULUI , PENTRU CA EI SUNT BRAILENI .
    SUNT INGINERI GALATENI FOARTE CAPABILI CARE POT CONDUCE CENTRUL COMERCIAL CFR CALATORI , EX : ING ENCIU GABRIEL , EL ARE STUDII DE SPECIALITATE IN ACEST DOMENIU AL CFR -ULUI , ASTA A FACUT TIMP DE 35 DE ANI , DAR I S-A FURAT POSTUL , IAR DOMNUL COSTIN STEFAN DIN BRAILA NU ARE ACESTE STUDII , EL A STUDIAT VAGOANE DE MARFA , IAR CAND A VENIT IN 1996 LA DIVIZIA COMERCIALA ( CUM SE NUMEA ATUNCI) A AFLAT DESPRE VAGOANE DE CALATORI , DECI SE PARE CA ACUM A FACUT CONFUZIE INTRE VAGOANELE DE CALATORI SI CELE DE MARFA SI A DAT DRUMUL LA TREN , IN CONSECINTA PENTRU DANSUL CALATORII SUNT O MARFA SI NIMIC MAI MULT.
    PACAT CA UN INGINER DE VALOARE A PLECAT DE LA GALATI LA BUCURESTI , DUPA CE A CONDUS TIMP DE 14 ANI FARA SA SE PLANGA SI REZOLVAND TOATE PROBLEMELE SI CULMEA ESTE VORBA DESPRE O FEMEIE ING PRICOPE ECATERINA . VA SPUN TOATE ACESTEA CA SA VA DATI SEAMA CINE A TRIMIS IN NECUNOSCUT TRENUL FANTOMA . NICI MACAR NU A REALIZAT CE CATASTROFA SE PUTEA INTAMPLA DACA PICA TENSIUNEA , TRECEAM PE PRIMUL LOC IN LOCUL UCRANEI LA NUMARUL DE MORTI IN ACEASTA IARNA

  • Link VLAD DAN Vineri, 10 Februarie 2012 20:10 postat de VLAD DAN

    STATUL ROMAN TREBUIE SA PREIA IN REGIM DE URGENTA C.F.R. . DISTRIBUIREA DE GAZE SI ENERGIE ELECTRICA , APA.

  • Link pt.protestatari..... Vineri, 10 Februarie 2012 09:50 postat de pt.protestatari.....

    Pt . manipulati ,si nu numai,este clar .....Basescu e de vina......hi,hi.hi....

  • Link Tudor Joi, 09 Februarie 2012 23:54 postat de Tudor

    Nu ca trebuiau calatorii sa nu plece, sau ca nu trebuia sa dea drumul la trenuri, trebuia sa bage pe traseu plugurile, imadiat cum au vazut ca incepe viscolul. In nici un oras nu exista asa ceva? Nici la GL, nici la BR, nici la BZ, sau Bucuresti? Pai in 60 de ore venea unu si din Satu Mare si tot debloca drumu. Da-o in masa de treaba ca mormanul de zapada era el inalt dar nu era extins cat un sat. De asemenea daca aveau lopeti, cu ajutorul a catorva calatori puteau da zapada la o parte. Dar cine sa gandeasca?

  • Link Catalin Joi, 09 Februarie 2012 19:06 postat de Catalin

    Am fost in trenul ramas la Faurei. La C.A. Rosetti zapada viscolita ajunsese la nivelul inaltimii vagoanelor. Daca mai ramaneam 2 ore acolo nu cred ca mai reusea cineva sa ne scoata. Oricum am stat in jur de 7 ore timp in care mecanicul a miscat trenul 50 m ininte si 50 m inapoi. Am avut mare noroc ca reteaua electrica nu a picat, ramaneam fara caldura si sigur muream de frig cu totii. Demisia nu rezolva nimic ii vom actiona in judecata pe CFR calatori si CFR infrastrucutra. Daca exista justitie in tara asta vom avea castig de cauza, daca nu vom ramane batjocoriti asa cum s-a mai intamplat...

  • Link pentru creamgirl Joi, 09 Februarie 2012 18:55 postat de pentru creamgirl

    Desteapto, cum sa fie vina calatorilor?
    Vina e a CFR-ului, nu trebuia sa dea drumul trenului daca stiau cum e vrema.
    Auzi ce tampenie, oamenii sunt de vina, pentru ce? ca doreau sa se duca la servici?Unii aveau si bilet de avion??
    E simplu: oamenii aia au platiti un bilet( de 60 RON!!), CFR trebuia sa-i duca la destinatie, din moment ce au aprobat plecarea trenului, hai ca daca nu facea 3 ore cat normal pana la bucuresti ci facea 6-7 nu era o problema, dar nu stai 60 de ore in camp ca tampitii de la CFR trimit un tren in zapezi de 5 m inaltime! Plus de asta, sa-ti ia 2 zile sa trimiti un plug, e penibil.
    Sa-ti fie rusine pentru ce ai scris!

  • Link creamgirl Joi, 09 Februarie 2012 17:37 postat de creamgirl

    Vremea s-a inrautatit de duminica, s-a tot anuntat in ziare si la tv codul portocaliu de ninsoare si viscol... Oamenii aceia de ce au riscat sa plece la drum? Si eu aveam de rezolvat o multime de treburi la Bucuresti saptamana asta; cand am vazut cum stau lucrurile, am pus mana pe telefon si le-am reprogramat. Pai cand vezi foarte clar cat de rea va fi vremea, te urci cu buna stiinta in trenurile noastre romanesti vai de ele, ramai inzapezit, apoi tipi ca e bataie de joc si vrei demisia nu stiu cui? Probabil ca CFR a avut intentii bune cand a dispus plecarea trenului luni dimineata spre Bucuresti, dar cand ajungi intr-un camp deschis, cu un munte de zapada in fata si vantul bate de ia tot trenul pe sus, ce se mai poate face, oare? Sa fim realisti, nu traim in Occident, cu trenuri de mare viteza, conditii ireprosabile de calatorie si deszapezire prompta si rapida, asa ca trebuie sa ne multumim cu ce avem.

  • Link flo Joi, 09 Februarie 2012 17:21 postat de flo

    presa ar trebui sa insiste pe acest subiect, mai ales ca puteau muri oameni din cauza unor decizii luate total aiurea! va dati seama ca daca ar mai fi nins si viscolit inca 2-3 zile, oamenii aia si acum erau acolo!! e o greseala imensa care nu poate fi trecuta cu vederea, mai ales cand vezi ca apar tot felul de personaje, autorizate cfr, care dau niste declaratii incredibile, gen: ,,nu mai luam bani pentru distanta suplimentara efectuata din cauza ca ocolim pe la tecuci"!!

  • Link Mariana Joi, 09 Februarie 2012 16:49 postat de Mariana

    Asa e mereu. Ne dam demisia si gata, am scapat.Trecem intr-un alt birou caldut. Ce ar fi sa intre la puscarie? Sa platesca ceva amenzi sanatoase?

  • Link Cine,ce,cum? Joi, 09 Februarie 2012 16:37 postat de Cine,ce,cum?

    Acarul Paun si Metrologul de pe varful CFR-Omu`-bun. S-a gasit lenjerie intima in cabina ....??? 2260 de ani puscarie ! Sa nu se mai repete ,viscolul.

Adauga comentariu

Comentaţi la obiect, cu legătură directă la conţinutul textului. Cuvintele obscene, anunţurile publicitare, atacurile la persoană, trivialităţile şi jignirile vor fi cenzurate.
Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.
Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii!

Atenţie! Nu postaţi acelaşi mesaj de mai multe ori. Comentariul va fi afişat la câteva minute după postare. Vă rugăm să aşteptaţi!

sus

Editorial

Comentarii

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Pe repede-napoi

Caricatura zilei

18 mai 2012

Logare

Viata Libera Galati - Cotidian independent - Stiri Noutati Informatii Media Galati

Viata Libera Galati - Cotidian independent - Stiri Noutati Informatii Media Galati

Viaţa liberă Galaţi © Toate drepturile rezervate

    PageRank