Avarie la o conductă de apă din apropierea staţiei de epurare (FOTO)
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Avarie la o conductă de apă din apropierea staţiei de epurare (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O coloană de apă cu înălţimea de peste zece metri a fost văzută, în această dimineaţă, în jurul orei 11:00, în apropierea staţiei de Epurare a Apelor Uzate din oraş. Imaginea semăna destul de mult cu cea a unui gheizer, însă, spre deosebire de cel real, cel de la Galaţi nu arunca vapori de apă fierbinte, ci apă rece.  

Din fericire însă - căci vorbim despre o staţie de epurare nou nouţă care a costat peste 20 de milioane euro, din totalul celor 75 de milioane de euro, valoarea proiectului ISPA - s-a dovedit că apa care ţâşnea cu putere, atingând înălţimea unui bloc cu patru etaje nu provenea din vreo conductă a punctului de epurare. Iar dacă asta ar fi vestea bună, vestea proastă este că apa nu ţâşnea, aşa din pământ, ci dintr-o conductă de apă brută, care transportă apa de Dunăre, către combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi.

„Conducta nu transportă apă livrată de Apă Canal, ci apă livrată combinatului. Echipa operativă a societăţii va comunica avaria către cei de la combinat”, a declarat, telefonic, directorul tehnic de producţie, al Apă Canal, Niţă Podaru.

Purtătorul de cuvânt al ArcelorMittal Galaţi, Dorian Dumitrescu a confirmat că avaria s-a produs din cauza unei guri de aerisire a conductei, care a cedat. "Echipe de-ale combinatului acţionează pentru remedierea problemei. Activitatea din ArcelorMittal nu este afectată, întrucât unitatea este alimentată prin trei conducte, deci nu este nici o problemă”, a declarat Dumitrescu.    

Viteză de reacţie în a doua zi de Paşte

Chiar dacă cei cu care am vorbit la telefon au reacţionat prompt, ar fi câte ceva de spus despre viteza de reacţie a echipei Apă Canal. Avaria ne-a fost sesizată de către un cititor în jurul orei 11:00, în timp ce agenţii de pază ai staţiei de epurare, cu care noi am vorbit, ne-au spus că au observat-o la 11:10. Ei ne-au spus că au anunţat imediat echipa operativă a Apă Canal. Deşi reporterii Vieţii Libere au ajuns acolo în jurul orei 11:30, nici până la 11:50 nu apăruse în zona avariei vreo echipă a Apă Canal, în ciuda faptului că directorul de producţie Niţă Podaru vorbea de ce a constatat echipa de intervenţie.

În schimb, şuvoiul de apă, care ţâşnea cu presiune, a putut fi admirat în toată splendoarea, căci conducta avariată este poziţionată chiar în spatele staţiei dar şi a benzii transportoare de cocs şi minereu către combinat.

Apa împrăştiată cu generozitate pe acoperişul benzii transportoare se prelingea pe jos, formând adevărate râuri în jur. Zona respectivă cuprinde mai multe construcţii vechi, părăsite, în care îşi fac veacul persoanele fără adăpost. De altfel, există probabilitatea ca avaria să fi fost provocată de un astfel de individ.

Citit 1715 ori Ultima modificare Luni, 16 Aprilie 2012 12:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.