Capacele de canalizare de pe Cosminului s-au evaporat!

Capacele de canalizare de pe Cosminului s-au evaporat!
Foto: Ionatan Ţuţu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Străduţa paralelă cu Oltului şi care a preluat mare parte din traficul din zona Liceului Dunărea după naşterea Gropzilei în urmă cu trei zile, era, joi dimineaţă, mai ciuruită decât un şvaiţer! De data aceasta, din cauza a hoţilor, care în ultimele nopţi şi-au făcut de lucru şi au furat capacele de la majoritatea gurilor de canalizare din zonă.  

"Canalizarea din colţul străzii este aşa de câteva zile, dar mai încolo, pe străduţă până la şcoală, le-au furat pe toate. Sunt numai gropi!", ne-a spus vânzătoarea unui magazin din cartier.

În total, 11 guri de canal erau ieri fără capac, având drept semnalizator câte o creangă smulsă din copaci sau din gardul viu de la grădinile blocurilor. Situaţia îi supără şi mai tare pe şoferii care, dacă au îndemânare, evită la milimetru găurile.

"Am văzut vreo doi şoferi care au dat în groapa asta. E curbă şi e spaţiul mic, mai sunt şi maşini parcate, cum să le eviţi?", ne-a spus şoferul unui 4x4 care şi-a făcut greu loc printre bordura şi o gură de canal de lângă gardul Liceului Dunărea. Reprezentanţii Apă Canal susţin că fenomenul furturilor de capace este o constantă dacă nu imposibil, foarte greu de stopat. Piesele sunt relativ uşor de demontat, iar destinaţia lor sunt centrele de fier vechi.

"O soluţie ca să nu mai fie furate sunt acele capace de compozit, care sunt foarte grele şi care nu pot fi vândute la fier vechi. Am început să le montăm pe străzile unde se fac reparaţii. Pe celelalte străzi e mai dificil, pentru că ar trebui redecupate gurile de canal, deci intervenţiile ar fi de durată. În cazul celor 11 guri de canal, acestea au fost inventariate, iar angajaţii noştri au dat deja comandă pentru capace noi", ne-a explicat Cornelia Arnăutu, purtătorul de cuvânt al SC Apă Canal SA.

Citit 1647 ori Ultima modificare Joi, 31 Mai 2012 17:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.