Protest în zeghe al pensionarilor pentru demiterea preşedintelui

Protest în zeghe al pensionarilor pentru demiterea preşedintelui
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Aproximativ 30 de membri ai Alianţei Europensionarilor au protestat joi dimineaţă în faţa Prefecturii, îndemnând populaţia să voteze la referendumul de săptămâna viitoare „da” pentru demiterea lui Traian Băsescu.

Cristea, un "deţinut" care vrea o viaţă mai bună

De data aceasta, pensionarii au adus ceva nou, aceasta nefiind o pichetare obişnuită: preşedintele Alianţei, Cristea Toader, a fost îmbrăcat în uniformă de deţinut şi înconjurat de un grilaj din fier. „Protestăm pentru o viaţă mai bună. Vrem spitale mai bune şi pensii decente. Se pare că viaţa nu e pentru cei săraci, ci pentru cei bogaţi. Vrem, de asemenea, să fie confiscate averile, pentru că acolo sunt banii noştri. M-am îmbrăcat în haine de deţinut pentru că dorinţa poporului este ca hoţii din politică să fie condamnaţi. Merită opt ani cu executare”, a explicat Cristea Toader.

Scandări cu prăbuşiri

Huiduieli la adresa preşedintelui Traian Băsescu erau strigate cu putere de către pensionarii mânaţi de dorinţa de a avea o viaţă mai bună. „Pensionarii au fost loviţi prea mult până acum. Am ieşit din case pentru că vrem să ne facem auziţi, vrem o viaţă mai bună. De asemenea, ne propunem să sensibilizăm lumea şi să îi facem să iasă din case să îşi spună cuvântul!”, ne-a spus, plină de convingere, Elena Lăcătuş.

Chiar dacă la orele dimineţii, când au protestat pensionarii, nu era foarte cald, unei bătrâne i s-a făcut rău şi s-a prăbuşit peste grilajul din fier al lui Toader. „Mă simţeam rău de acasă, dar am venit la protest pentru că vreau ca tinerii să o ducă mai bine. Nu vreau nimic pentru mine, vreau pentru tineri”, ne-a spus Irina Bontaş, în timp ce bea puţină apă.

Pensionarii nu se opresc aici, ei vor mai picheta şi sâmbătă, începând cu ora 18,00.

Citit 3313 ori Ultima modificare Joi, 19 Iulie 2012 14:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.