Imprimă această pagină

La două săptămâni după avariere, butaforia de la Sala Sporturilor, dusă în depozit
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

La două săptămâni după avariere, butaforia de la Sala Sporturilor, dusă în depozit
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Butaforia de pe platoul Sălii Sporturilor - mai precis ceea ce mai rămăsese în picioare din ea - a fost ieri demontată bucată cu bucată de salariaţii Ecosal, urcată în remorcă şi dusă în depozitul Primăriei. Măsura vine la mai bine de două săptămâni după ce rafalele puternice de vânt au pus la pământ o bucată din „clădire”.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei municipiului Galaţi, Mihai Costache, butaforia va fi reparată pe cheltuiala firmei constructoare şi reasamblată într-o altă zonă a oraşului. Unde? Surpriză! Când? Peste câteva luni, când vremea se va încălzi. Municipalitatea nu ne-a putut spune cum se numeşte firma constructoare şi cât a costat lucrarea, precizând că în acest moment butaforia aparţine Primăriei.

Celor care n-au aflat care a fost scopul ansamblului amplasat cu ocazia Serbărilor Galaţiului le spunem că, prin intermediul lui, Primăria a încercat să aducă în memoria gălăţenilor clădiri reprezentative pentru Galaţiul de altă dată. Butaforia reproducea faţadele a patru imobile: clădirea Bursei - bombardată în 1944, Casa Sacomanu, Casa Helder şi clădirea Teatrului Papadopol.

   

Citit 2886 ori Ultima modificare Luni, 08 Aprilie 2013 18:02