Interlopi din patru judeţe au cuib la Vârlezi, la adăpostul unui club "de fiţe"

Interlopi din patru judeţe au cuib la Vârlezi, la adăpostul unui club "de fiţe"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Muzică la maxim, bătăi şi scandaluri în plină stradă şi mai ales frica de a nu fi atacaţi în propriile case reprezintă aspectele terorii prin care trec localnicii, de aproape un an de zile * Voci din rândul comunităţii vorbesc despre faptul că în jurul clubului s-ar face inclusiv acte de racolare şi „adjudecare” a damelor de consumaţie, aduse din diverse sate ale judeţului * Câteva sancţiuni pentru tulburarea liniştii publice şi un dosar penal pentru încălcarea prevederilor legii drepturilor de autor au fost singurele sancţiuni aplicate până în prezent


Pe şoseaua principală a comunei Vârlezi, la câteva sute de metri de Primărie şi la câţiva paşi de casa edilului răsare, dintre locuinţele bătrâneşti şi modeste, o vilă impunătoare, cu etaj, termopane cu geamuri fumurii, prin care nu se vede nimic, şi cu acoperiş semeţ. Fără vreo firmă care să ateste că acolo e magazin, bar sau discotecă, ai zice că e vorba de vila vreunul sătean care a cunoscut bunăstarea muncind prin Italia sau la cules de căpşuni la prietenii spanioli. Nici vorbă de aşa ceva, spun vecinii din jur, care preferă să îşi verse năduful în taină, în spatele uşilor închise. Nu în stradă, nu la poartă. Nici măcar în curte. Poveştile lor legate de nefericita vecinătate cu clubul, spuse pe tonuri disperate, sunt halucinante şi în ele se ţes episoade cu indivizi cu cefe groase şi maşini luxoase, cu femei, cu manelişti celebri, cu scandaluri şi bătăi, toate pe o muzică asurzitoare care le-au transformat nopţile în coşmaruri. Toate în jurul unui club care i-ar aparţine unui individ din Târgu Jiu, pripăşit la Vârlezi după ce s-a căsătorit cu o tânără din comună al cărei nume l-a şi preluat, după modelul „băieţilor buni” care vor să-şi facă pierdută urma.

Un an de groază

Clubul "Carlos", căci aşa se numeşte stabilimentul în jurul căruia s-au născut coşmarurile sătenilor din Vârlezi, şi-a deschis uşile în urmă cu circa un an. Şi nu pentru oricine, spun oamenii, ci pentru tot felul de indivizi, care weekend de weekend sosesc la bordul unor maşini de lux şi se pun pe petrecut.

„Din vara anului trecut au început în forţă. Nu e pentru amărâţii noştri de aici, ci pentru tot felul de persoane dubioase. Veneau şi câte 15-20 de maşini pe seară, cu numere de Galaţi, Brăila, Bacău, Vaslui… Se strângeau după ora 22.00, intrau în club, închideau uşile şi începea. Astă-vară aveau şi animatoare, a venit şi Florin Salam. El cânta şi în seara în care a avut loc accidentul acela la Smârdan, cu Machena. Aici se grăbea”, ne-a spus unul dintre localnicii care locuieşte aproape de club.

Prezenţa „petrecăreţilor” care se adună sub acoperişul clubului care funcţionează selectiv, doar la sfârşit de săptămână sau la marile sărbători, poate nu i-ar fi deranjat atât de mult pe localnici dacă „distracţia” nu s-ar fi extins, de cele mai multe ori, şi în stradă.

„În toiul nopţii, pe la ora 1.00-2.00, se deschide uşa şi iese un fum ceva de speriat. Plus zgomotul care te scoate din casă. Nu poţi să stai. Zgâlţâie geamurile. Se aude până în deal, la moară. Ea (n.r. patroana clubului) a spus că nu o interesează ce e de la uşa ei, în stradă pot să se bată, să se omoare. Are doi bodyguarzi la uşă, dar ăia nu fac nimic, stau acolo ca să fie. Au venit cu topoare, cu răngi, cu săbii şi s-au bătut în stradă. S-a lăsat cu garduri rupte. Am chemat de nenumărate ori poliţia. Vin, stau un pic cât se mai liniştesc şi apoi pleacă. Aşa o ţin până la ora 4.00”, completează o localnică, care a preferat să nu îi fie publicată identitatea, din motive lesne de înţeles.

În timp ce o altă femeie care locuieşte exact lângă clubul cu pricina a ales chiar să îşi scoată casa la vânzare din cauză că traiul alături de stabilimentul unde interlopii se dezlănţuie a devenit insuportabil, alţii, care nu au avut de ales sau nu au vrut să se dea bătuţi, au încercat toate demersurile posibile pe lângă autorităţi, începând de la poliţistul comunal până la Garda de Mediu. Cei sesizaţi au venit, au verificat cât au putut să verifice din cauză că barul este mai mereu închis şi fie au aplicat măsuri nu foarte „convingătoare”, fie şi-au declinat competenţa.

„Vrei linişte? Pune-ţi vată în urechi!”

Este răspunsul stupefiant pe care l-a primit de la soţia administratorului clubului o septuagenară, vecină cu imobilul în care au loc dezmăţurile. Speriată de scandalagii şi de bătăile care au loc direct pe uliţă, la marginea gardului ei, bătrâna nu îşi mai găseşte liniştea. „Nu mai suport, au peretele lângă curtea mea şi nu mă prinde somnul noaptea, când începe hărmălaia. Mi-a zis să îmi pun vată în urechi sau să plec de-acasă. Suntem numai bătrâni pe aici şi nu putem închide un ochi. Şi să ieşim din case ne e frică”, se destăinuie bătrâna.

„Fabrica de fetiţe”

Zgomotul asurzitor şi bătăile la drumul mare n-ar fi singurele şi nici cele mai mari grozăvii care se petrec în preajma clubului din centrul Vârleziului. Oamenii vorbesc despre un localnic, prieten cu patronii, care ajută la racolarea fetelor de prin satele sărace din nordul judeţului. „Este un golănaş de-al lor care aduce fete de pe la Crăeşti şi din alte părţi, le pune dantura, le aranjează şi apoi le aduc la club când vin băieţii. Când se mai încing spiritele, ies din club şi le târâie în maşini, de le sar papucii”, ne-a spus o vecină.

Închis de Revelion, redeschis de Paşti

Ca urmare a plângerilor făcute şi semnate de mai mulţi localnici deranjaţi de ceea ce se întâmpla la club, stabilimentul a fost închis la finele anului trecut. Măsura le-a fost comunicată petenţilor de şeful Secţiei 4 Poliţie Rurală de la Tg. Bujor şi a fost întemeiată pe două sancţiuni contravenţionale aplicate în baza Legii 61 din 1991 privind tulburarea liniştii şi ordinii publice, una în octombrie 2012, iar alta în decembrie, dar şi în urma unei plângeri redirecţionate de către Garda de Mediu. După o iarnă de „amorţeală”, „Carlos” şi-a redeschis uşile de Paşte, când chefliii au încins din nou petreceri zgomotoase şi scandaluri.

„Atunci, de Paşte, a fost seară de seară. A fost îngrozitor. I-am tot spus, dar nu ai cu cine te înţelege. Spune că are relaţii prea mari ca să îi putem noi face ceva. Mai mult, persoanele care au iscălit plângerea au fost ameninţate şi acum le e frică, pentru că sunt oameni bătrâni”, spune una dintre petente.

Tot de la poliţie, ca urmare a sesizărilor înaintate la comanda IPJ Galaţi, sătenii au aflat că în legătură cu clubul "Carlos" se fac cercetări în ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor Legii 8 din 1996 privind protejarea drepturilor de autor.

Primarul: „Nu ştiu să-şi fi reluat activitatea”

Edilul comunei Vârlezi, Ştefan Patriche, nu este străin de fenomenele din preajma clubului şi care fac ca până şi poliţiştii din sat să fie depăşiţi de situaţie. Mai mult, primarul a şi fost atenţionat prin adresa Poliţiei cu numărul 710537 din 7 decembrie 2012 şi semnată de şeful IPJ Galaţi, cms. Dănuţ Lefter, dar şi de şeful Serviciului de Ordine Publică, cms. şef Vlad Irimia, să emită de urgenţă un regulament de funcţionare a cluburilor şi barurilor din comună, mai ales că SC Club Carlos îşi desfăşoară activitatea şi după ora 23.00.

„Nu ştiu în ce măsură şi-au reluat activitatea. Au autorizaţie de funcţionare, dar parcă le mai trebuia ceva. Am primit şi eu o sesizare în acest sens, în ce priveşte zgomotul, dar acum, de Paşte, nu am mai auzit zgomot. Nu am mai văzut nici atât de multe maşini ca la început. Probabil, dacă au fost sesizări, s-or fi speriat. Poliţia îşi face treaba. Am pus şi şase agenţi de pază când funcţiona să patruleze prin zonă”, a precizat edilul.

În ziua vizitei noastre la Vârlezi, am încercat să aflăm şi punctul de vedere al reprezentanţilor clubului vizavi de această situaţie, dar uşile localului au rămas închise, în ciuda faptului că localnicii ne-au indicat că maşina parcată în faţă ar fi aparţinut soţiei administratorului. Mai mult, nici la numărul de telefon mobil publicat pe internet la lista firmelor din judeţul Galaţi nu răspunde nimeni, sigura voce fiind cea a căsuţei vocale.

Citit 14592 ori Ultima modificare Duminică, 26 Mai 2013 16:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.