Vineri, de la ora 10.00, "Şcoala altfel" se termină la Poliţie

Vineri, de la ora 10.00, "Şcoala altfel" se termină la Poliţie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi îşi va deschide porţile pentru elevii care doresc să observe îndeaproape o parte din tehnica folosită de oamenii legii în activitatea de combatere a infracţionalităţii. Se va întâmpla în această dimineaţă, între orele 10.00 şi 12.30, când în curtea inspectoratului vor putea fi vizitate câteva „ateliere”. Poliţiştii le vor arăta elevilor un laborator mobil folosit de Serviciul Criminalistic pentru cercetările efectuate la locul producerii unor evenimente, echipamentele de care dispun luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi o autospecială din dotarea Poliţiei Rutiere. De asemenea,  vor fi prezenţi şi „câini poliţişti”, atât de utili în activitatea de depistare a autorilor de infracţiuni, precum şi în activitatea de patrulare, prindere şi imobilizare a infractorilor. O activitate de același gen va fi organizată şi pentru copiii de la Brăhăşeşti, începând cu ora 10.30.

Citit 1215 ori Ultima modificare Joi, 10 Aprilie 2014 15:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.