De Florii, festivalul bătăilor la Galaţi
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

De Florii, festivalul bătăilor la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi a înregistrat, cu ocazia Floriilor, recordul pe anul acesta la numărul de solicitări din partea celor care au avut nevoie de ajutor medical. Dacă într-o zi normală apar în jur de 50 de apeluri, în noaptea de duminică spre luni numărul s-a dublat. „Majoritatea pacienţilor au avut probleme medicale după excesele de alimente şi alcool făcute de Florii. Nu au lipsit nici manifestările violente, 20 de pacienţi băuţi şi bătuţi fiind duşi la spital”, a spus dr. Mihai Polinschi, directorul SJA Galaţi.

Bătaia generaţiilor

Din mulţimea de agresaţi ies în evidenţă trei bărbaţi, fiu, tată şi bunic, din comuna Folteşti. Bătut într-un bar din localitate, fiul de 18 ani a plecat acasă şi s-a întors să se răzbune împreună cu tatăl său. Lovit la rândul său cu pumnii şi picioarele, bărbatul de 46 de ani a revenit acasă, chemându-l la bătaie şi pe bunicul băiatului, un bătrân de 70 de ani. Acesta a avut cel mai mult de suferit, alegându-se cu o lovitură de topor în cap. Cei trei au sunat la 112, fiind aduşi de o ambulanţă la Spitalul Judeţean, unde au şi rămas internaţi.

Beat criţă, un alt gălăţean a sunat duminică noaptea să anunţe că mama sa, o bătrână de 75 de ani, se simte rău. Ajuns la adresa indicată, echipajul medical a observat că femeia suferea după ce fusese bătută de propriul fiu, aşa cum acesta a şi recunoscut, de altfel. Dacă bătrâna va depune plângere la poliţie, fiul bătăuş va putea fi tras la răspundere.

Citit 2800 ori Ultima modificare Luni, 14 Aprilie 2014 16:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.