Daruri, zâmbete şi speranţă pentru copiii cu nevoi speciale

Daruri, zâmbete şi speranţă pentru copiii cu nevoi speciale
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La sediul Asociaţiei Filantropice „Sf. Vasile cel Mare”, aproximativ 70 de copii cu nevoi speciale sau cu dizabilităţi au simţit că se apropie cu adevărat sărbătorile pascale. Primarul Marius Stan le-a oferit daruri în cadrul acţiunii caritabile „Primiţi lumina Învierii”. Înainte de a împărţi cadourile, edilul a vizitat sediul Asociaţiei, pentru a vedea care sunt condiţiile oferite copiilor şi tinerilor nevoiaşi. Beneficiarii au la dispoziţie o bibliotecă completă, un atelier de lucru, un laborator de informatică, o cantină, o spălătorie bine dotată, săli de joacă - toate extrem de bine întreţinute şi curate. Primarul a fost mulţumit şi bucuros că aceştia au aici tot ce e nevoie, felicitându-i pe coordonatorii Asociaţiei. „E impresionant devotamentul oamenilor care sunt angrenaţi în activităţile sociale de aici. Într-adevăr, arată grozav acest aşezământ şi sper să fie un exemplu şi pentru altele”, a spus Stan, după ce le-a urat copiilor sărbători liniştite. Conform spuselor părintelui Cristi Podaşcă, directorul Asociaţiei Filantropice „Sf. Vasile cel Mare”, personalul face tot ce poate pentru a aduce un zâmbet în inimile şi sufletele acestor copii frumoşi şi ascultători. Aceasta este doar una dintre acţiunile caritabile demarate de Primărie, cu prilejul sărbătorilor pascale.

Citit 1233 ori Ultima modificare Marți, 15 Aprilie 2014 17:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.