Scene de o violenţă incredibilă provocate de doi scandalagii la vederea jandarmilor

Scene de o violenţă incredibilă provocate de doi scandalagii la vederea jandarmilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Jandarmii chemaţi să aplaneze un conflict stradal la Tecuci s-au transformat, fără voia lor, în martorii unei scene pline de violenţă. Victimă a teribilului scandal a fost o femeie de 39 de ani, surprinsă de trecători în timp ce se certa în mijlocul străzii cu doi bărbaţi. Oamenii au sunat la 112, un echipaj al Jandarmeriei ajungând în zonă, numai că la vederea militarilor bărbaţii au trecut imediat la fapte, lovind femeia cu pumnii şi picioarele în cap, după care au fugit. Locul le-a fost luat de numeroase rude care au venit la faţa locului, un al doilea echipaj de jandarmi fiind chemat pentru a preveni degenerarea conflictului.

"Totodată s-a solicitat prezenţa la faţa locului şi a ambulanţei, femeia, în vârstă de 39 ani fiind condusă la Spitalul Municipal Tecuci pentru acordarea de îngrijiri medicale, aceasta fiind diagnosticată cu traumatism facial şi ruptură de piramidă nazală", a subliniat plt. Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galaţi.

În urma verificărilor, cei doi agresori, unul de 36 şi celălalt de 40 de ani, au fost prinşi. Ei sunt cercetaţi penal pentru lovire, cercetările fiind continuate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci.

Citit 2538 ori Ultima modificare Vineri, 25 Aprilie 2014 09:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.