Un TRAFICANT DE PERSOANE, la un pas să fie ASASINAT în puşcărie

Un TRAFICANT DE PERSOANE, la un pas să fie ASASINAT în puşcărie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un tânăr încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost agresat de un coleg de celulă


Incidentul s-a petrecut zilele trecute, într-o cameră de deţinere din cadrul Penitenciarului Gălăţean. Altercaţia a avut loc între doi deţinuţi condamnaţi definitiv, unul pentru trafic de persoane şi unul pentru tentativă la omor calificat, primul căzând secerat la podea după ce adversarul său l-a atacat cu o armă albă improvizată.

"Rănirea deţinutului s-a produs pe fondul unui conflict spontan cu un coleg de celulă. Acesta a fost transportat imediat la Spitalul de Urgenţă, pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar o comisie din cadrul unităţii noastre a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs incidentul", ne-a declarat insp. Simona Costache, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Galaţi.

Deţinutul căzut victimă acestui conflict are 26 de ani şi are de executat o condamnare de 8 ani şi 6 luni pentru trafic de persoane. Deoarece rana cu care s-a ales în zona toracelui era foarte gravă, medici gălăţeni au decis să îl opereze de urgenţă, iar în cursul zilei de joi va fi transferat cu o ambulanţă la un spital-penitenciar din Capitală. Agresorul său, condamnat la 5 ani şi 4 luni pentru tentativă de omor calificat, riscă să fie cercetat pentru o nouă faptă de acest gen, în cazul în care medici legişti vor stabili că i-a pus viaţa în pericol celuilalt deţinut.

Citeşte şi: Condamnare definitivă: 52 de ani de puşcărie pentru crima de la Ancora

Citit 2925 ori Ultima modificare Miercuri, 28 Mai 2014 15:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.