Strada Frunzei... destul de aranjată, comparativ cu alte străzi din oraşul cu Dunăre, însă cu cea mai scumpă apă (la chiuvetă) din Europa. Stradă cu nume frumos, comparativ cu numele celorlalte, din jur şi mai departe de jur. Da... e frumos numele străzii. Aşa de frumos şi aşa de liniştitor, încât ar trebui să i se pună şi prenume. Să fie botezată, adică. Nu?... Cred că i s-ar potrivi un certificat pe care să citim strada Frunzei Ucise. Pentru că, de când veselii şi harnicii constructori au tăiat, au săpat, au crăpat, au rupt şi spânzurat o droaie de copaci... (aşa, cică să fie o stradă modernă, elegantă, şic)... abia dacă se mai poate respira din cauza noxelor şi zgomot/oarelor scăpate de sub controlul celor care răspund de viteză în Noul Galaţi cu negustori cumpliţi, în oraşul din ce în ce mai sufocat cu democraţie... cea mai imbecilă orânduială, cel mai cretin sistem de guvernare, cel mai prost model de organizare statală de la bigbang încoace. Libertatea însemnează responsabilitate şi respect, nu ceea ce consideră alde limuzină, alde grătar în mijlocul spaţiului verde, alde motocicletă "beton". Libertatea înseamnă grijă şi condescendenţă, nu indiferenţă şi lene. Strada Frunzei a devenit Strada Frunzei Ucise, a devenit strada pe care tot felul de stupizi/gherţoi îşi încearcă (mai ales în vreme de noapte) dispreţul/"facultăţile" de piloţi şi acceleraţiile, prostia şi ura faţă de liniştea celor care încă mai muncesc şi au trebuinţă de odihnă. În urma banilor cheltuiţi pentru modernizarea cestei străzi, astea-s beneficiile locatarilor din zonă. Au tăiat şi au smuls tei uriaşi... dar au lăsat un stâlp de "iluminat" publicul exact în mijlocul drumului... au mai trântit şi un marcaj pentru mersul cu bicicleta... aşa, de sanchi... fiindcă abia încape un pieton pe-o lăţime de trotuar. Nu?... N-am să pot uita niciodată cum alde asfalt s-au repezit ca bestiile şi au doborât teiul lui Petrache Neculai, că-i încurca în "idee". L-au ucis cu o cruzime oripilantă. Cu tot cu păsări l-au ucis. Şi nici o pasăre nu mai cântă (astăzi) pe Strada Frunzei Ucise. Doar o cucuvea, de atunci încoace, cântă (fără oprire) nişte Arii din opera Morţii.
E ora 10. Stau cu bibicul Petrache pe marginea Frunzei Ucise. Vrem să traversăm. Cam greu. Cu 200 de kilometri pe oră, trece o baragladină pe motocicletă. Neculai îmi explică: "Se grăbeşte... a întârziat la serviciu!"... Întreb: "Ce are-n raniţa aia uriaşă?"... Amicul zâmbeşte şi-mi zice subtil: "Cum, adică, ce are-n raniţă? Are Cartea de Muncă!"... Sigur că da! Nu?
