La nouă ani acasă şi de acasă, în bătaia primăverii, puţin aplecat, ca un salcâm aproape de moarte, dar fără să mă gândesc la ea, măsor distanţa dintre sud şi nord cu ochii haşuraţi şi cotropiţi de atâtea şi atâtea linii cu aripi în stoluri sau singure... una câte una, două câte două, multe câte multe, toate câte toate...dar toate, absolut toate, rostogolind ad/mirare dinspre marele Nicăieri spre marele meu Nimic, adică alt fel de nicăieri, însă amăgit prin Naştere cu laptele şi mierea de la sfârşitul Deşertăciunii. Măsor distanţa din Susul nimănui şi, încet-încet, tot viitorul îmi stratifică atâta şi atâta minună/ţie şi minună/mie pe retina rămasă crudă până la moartea reală, nu până la asta imaginară. O frumuseţe torenţială, cu pene de scris şi cu strigăte de chemare, cu tonuri şi cântece întru eternizarea splendorilor ne/vertebrate din iarbă, de pe marginea salcâmilor, de pe marginea cuiburilor cu seminţe, din afara oricărui rău şi urât. Aici, adică în acest Acolo privit de Dincolo, în această Singularitate paralelă cu aceea a lui Hawking, în această înfăşurare/desfăşurare continuă de real frust şi ademenitor, de imaginar catastrofic şi plăpând... Aici, iată, se întâmplă şi se înalţă şi se petrece şi se trece aburul pur şi simplu al Poeziei! Aici se aude forţa primordială uriaşă a seminţelor cerându-şi dreptul la fiinţă şi la nefiinţă, adică la continuul Început!...numai şi numai Aici, iată, pot revendica dreptul meu la Sus şi la Jos, dreptul meu la Cer şi la Pământ! îl pot revendica prin zvârlirea (sacrificatoare) a cuvântului meu ne/ostenit întru căutarea şi salvarea şi păstrarea Liniştii, întru întronarea Mirării ca Regină autorizată a acestei Singularităţi! numai şi numai Aici pot viziona bucuria de la sfârşitul Deşertăciunii, chiar dacă acesta con/duce sigur la tristeţea drumului dintre sămânţă şi mugur, adică exact la începutul altei Deşertăciuni!... şi, iată, numai şi numai Aici nu există Singurătate, chiar dacă oamenii sunt din ce în ce mai rari! cum să existe Singurătate, dacă însăşi Singurătatea a dispărut sau, mai bine zis, mai are oleacă şi lasă definitiv locul Singularităţii? şi cum să nu fie bine fără Singurătate, când acest Aici reprezintă Altarul în care oficiază Poezia înconjurată de mult mai multe Muze decât în Olimp? când, vorba lui Nichita Stănescu, numai şi numai Aici "poezia-i singurul lucru nejefuit din Univers?"... Sigur că da! numai Aici! fiindcă numai şi numai Aici mai sunt şi mai funcţionează minunatele Saloane de Seducţie ale Forţelor Aeriene Păsăreşti! Nu?
Saloanele de Seducţie ale Forţelor Aeriene Păsăreşti Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
