Se strânge din nou laţul în jurul "şantajului turcesc"! Fiul patronului de la Beyler, CAPTURAT în Bulgaria

Se strânge din nou laţul în jurul "şantajului turcesc"! Fiul patronului de la Beyler, CAPTURAT în Bulgaria
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Osman Hoş era urmărit de poliţie, după ce, în toamna anului trecut, instanţa de judecată emisese un mandat de arestare în lipsă pe numele cetăţeanului turc, acuzat de răpire şi şantaj * Tatăl, Ahmet Hoş, cercetat în acelaşi dosar, este urmărit internaţional


Lăsaţi iniţial în libertate, după ce au fost aduşi sub escortă la Galaţi, în vara anului trecut, Ahmet şi Osman Hoş au „beneficiat” de aproape un an de respiro. Ei au fost în primă fază arestaţi preventiv, pentru o serie de fapte grave comise în luna februarie a anului 2011, pentru ca mai apoi instanţa să le înlocuiască măsura cu obligaţia de a nu părăsi ţara. Câteva luni mai târziu, magistraţii au apreciat că ambii cetăţeni turci, administratori ai SC Beyler SA, ar trebui totuşi să stea după gratii şi le-au dat din nou mandate de arestare. Pe 18 octombrie 2013, magistraţii Judecătoriei Galaţi emiteau un mandat de arestare pe numele lui Osman Hoş. Documentul nu a putut fi pus în executare la momentul respectiv, pentru că bărbatul fugise şi a fost dat în urmărire internaţională. Două luni mai târziu, pe 19 decembrie, o măsură similară lua instanţa şi în privinţa tatălui, Ahmet Hoş.

Osman, prins în Bulgaria

Timp de aproape un an, informaţii privind prezenţa în spaţiul balcanic a celor doi turci, tată şi fiu, acuzaţi de răpire, şantaj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, s-au tot vehiculat, dar căutările au rămas fără rezultat. Abia în urmă cu câteva săptămâni, ipoteza conform căreia fiul, Osman, ar fi pe teritoriul Bulgariei a fost confirmată, el fiind depistat la Sofia şi adus zilele trecute sub escortă, din nou, la Galaţi.

"Bărbatul a fost prezentat instanţei de judecată, care a confirmat mandatul de arestare. El este în prezent încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv", a precizat cms. Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Tatăl, în continuare fugar

Ahmet Hoş nu a ajuns deocamdată în custodia autorităţilor, el fiind fugit. Cetăţeanul turc este dat în urmărire internaţională, în baza mandatului de arestare emis în decembrie, în cadrul dosarului penal deschis pe numele său şi al fiului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de şantaj şi lipsire de libertate în mod ilegal.

Violenţi cu un conaţional

La momentul reţinerii lor anul trecut, în iunie, cei doi turci, de numele cărora este legat şi scandalul apartamentelor de la blocul Beyler, erau suspectaţi şi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Asta pentru că, potrivit probelor din dosar, s-ar fi folosit de o armă pentru intimidarea şi răpirea unui alt cetăţean turc, Murat Pusatioglu. Totul ar fi pornit, se pare, de la o serie de neînţelegeri legate de afaceri, patronii Beyler reproşându-i celui care avea să le devină victimă faptul că renunţase să mai achiziţioneze marfă de la firma lor. Divergenţelor contractuale li s-ar fi adăugat faptul că turcul, la rândul său om de afaceri în Galaţi, refuzase să le furnizeze celor doi informaţii despre alţi conaţionali care desfăşurau activităţi economice în judeţ. Pe 21 februarie 2011, cei doi asociaţi l-au ameninţat cu o armă pe Murat Pusatioglu şi l-au imobilizat, transportându-l în subsolul unui imobil, unde l-ar fi ţinut captiv. Acolo l-ar fi terorizat şi ameninţat cu moartea, cerându-i în schimb să facă rost de 50.000 de euro pentru răscumpărare. Banii au fost scoşi de la bancă de soţia victimei, care i-a şi dus în judeţul Brăila, în locul indicat de răpitori. Printre probele „grele” care au atârnat la doar au fost armele găsite asupra celor doi în momentul reţinerii: un pistol cu glonţ, 18 cartuşe, două aparate cu electroşocuri şi un baston telescopic.

Citit 4817 ori Ultima modificare Vineri, 01 August 2014 17:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.