CHINURILE schimbării BULETINULUI la Galaţi/ Personal puţin, COZI IMENSE şi NERVI întinşi la maximum
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

CHINURILE schimbării BULETINULUI la Galaţi/ Personal puţin, COZI IMENSE şi NERVI întinşi la maximum
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ca în fiecare an, şi în această vară, funcţionarii publici de la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor s-au confruntat cu un aflux de persoane venite să-şi schimbe cărţile de identitate. Mulţi dintre gălăţenii care au ajuns la ghişee s-au arătat revoltaţi de condiţiile în care au fost nevoiţi să aştepte.

"Ce părere aveţi despre felul primitiv în care se eliberează cărţile de identitate, tot ca acum 20 de ani, într-o clădire insalubră? Cineva dădea exemplul primarului Mazăre, care a închiriat un spaţiu cam cât parterul magazinului Modern, unde cărţile de identitate se eliberează ca în Occident", ne-a scris un cititor.

Aspectul semnalat de cititorul nostru nu este departe de adevăr. Serviciul de Evidenţă a Persoanelor (SEP) funcţionează, încă din 1997, într-o clădire veche a Consiliului Judeţean Galaţi, dar autorităţile susţin că au deja în plan mutarea instituţiei. "Este adevărat că spaţiul unde îşi desfăşoară activitatea SEP nu este extraordinar, însă nu se pune problema de insalubru. Igienizăm acolo zilnic, mai ales în spaţiile de lucru cu publicul. Avem în vedere identificarea unui spaţiu adecvat pentru desfăşurarea activităţii SEP şi, odată cu construirea noii primării, ne dorim să avem un loc modern de lucru cu publicul pe probleme de evidenţă a persoanei”, ne-a explicat Emanuela Turcu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.

Coadă, în ciuda bonurilor de ordine

Gălăţenii care şi-au schimbat cărţile de identitate în ultimii ani s-au lovit şi de problema statului la coadă, lucru care, după cum este şi normal, îi deranjează. „Cum vi se pare statul la coadă din zori, pentru bonuri de ordine, apoi coada pe scările de la intrare, epidermă la epidermă, indiferent de vreme, dar mai ales la peste 36 de grade? Nu mai spun de faptul ca formularele tip se iau de la copiatorul de vizavi, iar pozele se fac în dublu exemplar, unele la Poliţie, iar altele în subsolul clădirii Navimpex, situate tot peste drum”, ne-a mai semnalat cititorul nostru.

„Statul la coadă e o practică de care nu îi putem dezvăţa pe oameni. Atâta vreme cât există un sistem de atribuire a bonurilor de ordine, care este funcţional începând cu deschiderea programului de lucru, nu văd de ce stă lumea la coadă de la primele ore ale dimineţii. Şi statul la coadă pe scări este o problemă care ne depăşeşte, atât timp cât există bonuri de ordine şi oamenii sunt serviţi în ordinea acestora. Cât despre formularele tip, acestea se pot ridica de oriunde doreşte solicitantul, inclusiv pot fi descărcate gratuit de pe internet”, ne-a răspuns Emanuela Turcu.

Personal insuficient pentru un număr mare de cetăţeni

În ciuda sistemului de bonuri de ordine, se pare că personalul angajat al Serviciului de Evidenţă a Persoanelor nu face faţă cererilor. Conform declaraţiei purtătorului de cuvânt al Primăriei Galaţi, în instituţie lucrează 26 de persoane, pe o schemă de personal de 29 de posturi. Cele trei posturi vacante în prezent vor fi scoase la concurs până la finalul acestui an.

În aceste condiţii, se poate spune că personalul este insuficient, mai ales că instituţia deserveşte aproximativ 420.000 de cetăţeni. „Serviciul Evidenţa Persoanelor Galaţi deserveşte populaţia municipiului reşedinţă de judeţ, precum şi 21 de comune arondate. Instituţia primeşte zilnic între 150 de cereri (în perioadele normale) şi 250-300 de cereri (în perioadele de vârf). Totodată, eliberează zilnic între 150 şi 400 de documente, în funcţie de perioadă. Trebuie menţionat faptul că, deşi legea prevede un termen de 30 de zile pentru eliberarea cărţilor de identitate, la Galaţi acestea sunt eliberate în 15 zile. Mai mult decât atât, în luna august a fost prelungit programul de lucru”, ne-a explicat Emanuela Turcu.

De la teorie la practică

La nivel teoretic, lucrurile par să funcţioneze ca la carte. În teren, însă, lucrurile nu stau chiar aşa, mai ales că în fiecare an, cel puţin în lunile de vară, atunci când vin acasă gălăţenii care lucrează în străinătate, obţinerea unui buletin nou devine o misiune imposibilă.

Faptul că „pe lângă activitatea de preluare cereri, procesare date, eliberare documente, funcţionarii Serviciului Evidenţa Persoanelor actualizează zilnic Registrul Naţional de Date, cu informaţii de stare civilă, judiciare, etc. şi furnizează date, la solicitare, persoanelor şi instituţiilor îndrituite să obţină informaţii cu caracter personal/confidenţial (Poliţie, instanţe, parchete, Fisc, executori judecătoreşti, case de pensii, case de asigurări de sănătate, agenţii de plăţi sociale, etc.)”, este doar un argument în plus, semnalat chiar de autorităţi, că instituţia are mare nevoie de personal suplimentar.

În aceste condiţii, gălăţenilor nu le rămâne decât să spere că instituţia va fi mutată cât mai curând într-un nou sediu, modern şi cu condiţii optime de aşteptare, şi că măcar cele trei posturi vacante vor fi ocupate, astfel încât timpul de aşteptare să fie cât mai scurt.

 

Citeşte şi: Explicaţia cozilor de la Evidenţa Persoanelor Galaţi

 

Citit 6646 ori Ultima modificare Duminică, 31 August 2014 15:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.