Tinerele mame vor PRIMI informaţii despre ÎNGRIJIREA nou-născutului, printr-un apel la Telefonul Copilului
Foto: Sursa foto: agerpres.ro

Tinerele mame vor PRIMI informaţii despre ÎNGRIJIREA nou-născutului, printr-un apel la Telefonul Copilului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Tinerele mame din 175 de maternităţi din ţară vor primi informaţii despre îngrijirea nou-născutului, ajutându-le să înţeleagă mai uşor nevoile acestuia, în cadrul unei campanii derulată de Asociaţia Telefonul Copilului, potrivit financiarul.ro.

Campania a fost lansată pe 13 septembrie 2014.

Telefonul Copilului 116.111, la care răspund asistenţi sociali şi psihologi pregătiţi să răspundă tuturor situaţiilor legate de problemele cu care se confruntă copiii, vine să asculte problemele mamelor şi să le ofere sfaturile de care au nevoie pentru a trece mai uşor prin perioada de acomodare.

În anul 2013, la această linie telefonică de asistenţă gratuită au beneficiat de informare şi consiliere specializată 2.176 de mame, care au făcut referire la abuz asupra copiilor (660 de situaţii), consiliere juridică (318 situaţii) şi consiliere psihologică (304 situaţii), potrivit agerpres.ro.

Citit 1002 ori Ultima modificare Luni, 15 Septembrie 2014 13:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.