ÎNCEPE cursa pentru CAZAREA în CĂMINELE STUDENŢEŞTI

ÎNCEPE cursa pentru CAZAREA în CĂMINELE STUDENŢEŞTI
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Căminele din Campusul Universitar “Al. I. Cuza”, împreună cu cele două imobile din curtea Facultăţii de Economia şi Administrarea Afacerilor şi căminul LSG de pe strada Basarabiei, îşi vor redeschide porţile pe 27 septembrie, pentru încă un an universitar.

Pentru a evita aglomerația, conducerea Direcţiei Cămine, Cantine şi Proiecte Studenţeşti, împreună cu reprezentanţii Universităţii “Dunărea de Jos”, a pus la punct un program strict de cazare.

În primele zile (27-28 septembrie), toţi studenţii de anul I sunt aşteptaţi - cu bonul de repartiţie, pe care îl vor ridica de la secretariatul facultăţii, cu o copie după cartea de identitate şi cu adeverinţa de student - la căminul unde au fost repartizaţi, pentru înregistrare şi pentru a-şi lua locul în primire.

Studenţii din anul II, III sau IV care au completat, la începutul vacanţei, cererea de precazare, sunt aşteptaţi în intervalul 28-30 septembrie, cu adeverinţa de student şi cu o copie după cartea de identitate sau după paşaport (dacă sunt studenţi străini).

Înscrieri on-line pentru studenţii străini sau de la Masterat

Pentru studenţii din Republica Moldova şi Ucraina, care, din motive ce ţin de lipsa mijloacelor de transport, nu pot ajunge la Galaţi în intervalul destinat cazării, Direcţia Cămine, Cantine şi Proiecte Studenţeşti a pus la punct un formular de înscriere on-line. Acesta se găseşte la adresa campus.ugal.ro sau poate fi trimis, dacă anunţaţi problema, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

 

 

“Sunt autobuze care fac legătura între cele două ţări, care ajung la ore târzii în Galaţi. Ca să nu intre în panică, studenţii străini completează formularul şi au locul asigurat. Cazarea se poate face a doua zi, iar bagajele pot fi depozitate în siguranță într-unul din cămine”, a explicat Bogdan Rodeanu, directorul Direcţiei Cămine, Cantine şi Proiecte Studenţeşti.

Studenţii la Masterat sunt aşteptaţi până pe 2 octombrie să-şi ia în primire camerele, dar până atunci trebuie să completeze şi ei o cerere on-line pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., până pe 28 septembrie. Campusul gălăţean este pregătit să cazeze în acest an 2.500 de studenţi.

CITEŞTE ŞI: Casa de Cultură a Studenţilor, MUTATĂ din sediu. AFLĂ care sunt MOTIVELE

Citit 3353 ori Ultima modificare Marți, 16 Septembrie 2014 16:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.