Ieri, la ora opt şi treizeci de minute fix, n-am încotro (n-am ce face) şi mă sui în autobuzul care serveşte traseul 9, din staţia aflată în faţă rău famatul fost "Atlantic", unde se dezbrăcau şi (poate) se mai dezbracă şi acum nişte blonde unsuroase şi deştepte, acidulate şi libelule, spre libidoul gherţoilor de cartier, târtanilor plini de parale subterane şi căscaţilor discipoli ai mocirlei interlope gălăţene. Mă sui pe uşa din faţă, că numai pe aici mă mai pot strecura în cutia de tablă cu frig în vreme de iarnă şi cu sufocare-n vreme de vară. Locuiesc în dimensiuni fizice mărunţele şi îmi fac loc mai lesne decât supraponderalii nenorociţi de cartofii şi vacile şi maionezele fastfudurilor capitaliste de pe suprafaţa republicii noastre nervoase. Desigur, dumneavoastră realizaţi că ora opt şi treizeci de minute fix e-o oră de vârf. Şi ce vârf! Vârf din ăla cu pericol înţepător la coaste şi la nas! Ţi se face greaţă din aia malignă, că nici cu tirbuşonul n-o poţi da afară din anatomie! Şi aglomeraţie, nu jucărie! Şi... iată o secătură între patru vârste cum râgâie tandru-apocaliptic în stânga mea şi citeşte tare nişte bancuri ne/sărate pe ecranul cu publicitate! Râgâială din aia cu usturoi, rachiu şi nicotină! Mi se înalţă măruntaiele până-n amigdale! Mare noroc am că nu am gâlci! Le-aş scăpa prin autobuz, nu alta! Şi... iată o secătură liceală masculină cum stă între două secături liceale feminine, şi cum zbiară la telefoane, şi cum îşi dau arama prostiei pe suprafaţă, şi cum hohotesc şi plescăie de fericire fiindcă dau gaură la ora de limba română, "că profu-i un sărăcăcios, un timid şi-un speriat de bombe"! Şi... iată şi-un jemanfişist solitar cu paie-n nas şi cu cabluri artistice-n urechi, cu geanta-i uriaşă şi inutilă atârnându-i tocmai la călcâi, cum ascultă ultimele behăituri din topul instrumentelor numai bune de făcăluit creierii, şi cum dă din cap în ritmul urcat pe cordoanele cu "muzică"!... Autobuzul trece prin dreptul unei biserici căreia abia i se văd turlele aflate la foarte mare distanţă! Brusc şi instantaneu, o blondă acidulată şi libelulă, unsuroasă şi deşteaptă, începe să dea din coatele-i contondente, începe să se agite în stânga şi-n dreapta, în sus şi-n jos, să mormăie, să-şi lărgească locul... deoarece trebuie să-şi facă semnul crucii! Şi-l face! Şi nimeni nu-i zice nimic, deşi toţi din jur se simt deranjaţi! N-am ce face, şi-i fac eu observaţia de rigoare! Scurt, mă insultă şi-mi dă o palmă drept suvenir! Cobor la prima staţie! Gata, nu mă mai pun cu blondele! Că ajung la preşedintele reanimării! Parol!
Gata, nu mă mai pun cu blondele! Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
