ANI: Zeci de MEDICI şi DIRECTORI DE SPITALE, INCOMPATIBILI sau în conflict de interese

ANI: Zeci de MEDICI şi DIRECTORI DE SPITALE, INCOMPATIBILI sau în conflict de interese
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un număr de 29 de actuali şi foşti manageri de spital, şefi de secţie şi directori medicali, din 13 judeţe, au fost găsiţi în incompatibilitate sau în conflict de interese, de Agenţia Naţională de Integritate.

Pentru cele 29 de persoane, ANI a întocmit 38 de rapoarte, constatând fapte de incompatibilitate în 22 de cazuri (12 manageri de spital, un fost manager de spital, opt şefi de secţie şi un fost director medical), încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie penală în 14 cazuri (doi manageri de spital, 11 şefi de secţie şi un director medical) şi încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă în două cazuri (un manager de spital şi un director medical), relatează MEDIAFAX.

Cătălin Vişean, manager al Spitalului de Boli Infecţioase Ploieşti, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 1 decembrie 2010 - 30 aprilie 2012, întrucât a deţinut simultan şi funcţia de consilier pe probleme sociale în cadrul Biroului parlamentar al deputatului Sever Voinescu.

Gabriel Ţintărescu, manager al Spitalului de Psihiatrie Voila din Câmpina, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 1 noiembrie 2013, întrucât are şi funcţia de manager de proiect în cadrul unei societăţi comerciale.

Constanţa-Alina Filip, manager al Spitalului Orăşenesc Sinaia, se află în stare de incompatibilitate din 8 iulie 2010, întrucât deţine şi funcţia de administrator la două societăţi comerciale.

Lidia Râjnoveanu, managerul Spitalului de Ortopedie şi Traumatologie Azuga, se află în stare de incompatibilitate începând din 15 decembrie  2009, întrucât exrcită şi funcţia de  medic în cadrul Spitalului Orăşenesc Sinaia şi, respectiv, în cadrul unei societăţi comerciale.

Victor Ivan, manager al Spitalului Municipal Turnu Măgurele şi fost consilier local în cadrul Consiliului Local Turnu Măgurele (în perioada 29 ianuarie 2010 - 31 mai 2012), a fost găsit în incompatibilitate şi conflict de interese de natură administrativă şi penală.

Valentin Filip, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria, se află în incompatibilitate din 23 mai 2012, întrucât exercită şi funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

Lista completă poate fi consultată aici.

 

Citit 2112 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Septembrie 2014 14:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.