Mai MULTE maşini în autobaza TRANSURB: 23 de AUTOBUZE second-hand au ajuns la Galaţi
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Mai MULTE maşini în autobaza TRANSURB: 23 de AUTOBUZE second-hand au ajuns la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Majoritatea au fost fabricate în Olanda şi au circulat pe străzile Amsterdamului * Unele dintre ele vor intra pe traseele gălăţene începând cu luna noiembrie


Ultimele două autobuze din lotul celor 23 de maşini la mâna a doua cumpărate de către Primăria Galaţi din Olanda au ajuns în Autobaza Transurb SA chiar ieri (marţi-n.r.) după-amiază. "Noile" maşini urmează să înlocuiască o parte dintre autobuzele deja existente care, în mod normal, ar fi trebuit casate de ani buni. Investiţia se apropie de 600.000 de euro.

Producţie olandezo-germană

20 dintre autobuzele proaspăt aduse la Galaţi sunt modele SB-250, produse de olandezii de la DAF. Fiecare maşină are 12 metri lungime, podeaua joasă, pentru a permite transportul persoanelor cu handicap, sistem de climatizare şi afişaj electronic. În fiecare autobuz sunt montate câte 30 de scaune. Pe locurile rămase "în picioare" mai încap încă 50 de călători. Alte două autobuze, marca Mercedes, sunt destinate transportului către şi dinspre destinaţii din afara municipiului. Ultima maşină este un autocar produs tot de DAF şi care va fi folosit pentru diverse curse speciale.

Când au fost fabricate

Pentru maşinile Marca DAF, anul de fabricaţie variază între 2002 şi 2004. Aşadar, unele dintre ele au peste zece ani vechime. Cele două Mercedes-uri au fost fabricate cu exact un deceniu în urmă.

 

 

Pentru că vorbim de autobuze la mâna a doua, care au circulat timp de opt ani pe străzile Amsterdamului, maşinile aduse au, în medie, cam 500.000 de kilometri deja parcurşi. Cu toate acestea, conducerea Transurb SA ne asigură că gălăţenii vor circula în curând în condiţii mai bune.

Pe străzi, din luna noiembrie

Până să poată intra pe traseele din Galaţi, autobuzele trebuie să fie omologate, să obţină cărţi de identitate şi certificate de înmatriculare. "Planificarea la Registrul Auto Român se face doar online şi merg înscrise cel mult şase maşini pe zi. Astfel, pentru că procedurile de înmatriculare pot dura mai mult, nu promitem că toate cele 20 de autobuze vor circula pe străzile din Galaţi chiar de pe 1 noiembrie. Totuşi, vom face tot posibilul ca măcar o parte dintre ele să intre pe trasee de la această dată", ne-a declarat Genica Totolici, directorul Transurb SA Galaţi.

Ce spun şoferii

Gicu Pastia este unul dintre şoferii Transurb care deja a urcat la volanul "olandezelor". "Am făcut câteva ture prin autobază şi am fost încântat de cât de confortabil stai la volan şi de cât de uşor de manevrat sunt. Sunt indiscutabil mai bune faţă de autobuzele pe care le conducem acum. În primul rând că nu mai ai cutie de viteze manuală şi astfel a dispărut şi ambreiajul. Acest lucru ne permite să fim mai atenţi atât la condus, cât şi la ce se întâmplă în autobuz", ne-a spus bărbatul.

 

 

Gicu Pastia, şofer Transurb

 

În medie, pe un autobuz cu o cutie manuală un şofer trebuie să ambreieze şi să debreieze, pe durate celor opt ore de muncă, cam de 3.000 - 4.000 de ori.

"Bătrânele" vor fi înlocuite

Dacă în 2010 în Autobaza Transurb existau 150 de autobuze şi troleibuze, în prezent numărul lor a scăzut la doar 108. Potrivit şefului Autobazei, ing. Ghiţă Paraschiv, în mod normal ar fi nevoie cam de 160-170 de maşini. Nu doar că Galaţiul a rămas cu mai puţine autobuze, dar multe dintre cele care încă funcţionează sunt şi foarte vechi. Din cauza uzurii, defecţiunile care apar sunt foarte frecvente şi costisitoare. Astfel, cele 20 de autobuze abia sosite nu vor completa parcul auto, ci doar vor înlocui o parte dintre maşinile cele mai vechi.

În total, municipalitatea gălăţeană a cumpărat, în această vară, 43 de autobuze, cu o valoare totală de 900.000 de euro. Restul de 20 de maşini vor ajunge la Galaţi în luna decembrie.

CITEŞTE ŞI: Gălăţeni, ce TRASEE DE TRANSPORT propuneţi? Dezbateri timp de o lună

Citit 7057 ori Ultima modificare Marți, 14 Octombrie 2014 18:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.