Două ACCIDENTE cu VICTIME au avut loc, joi seară, în Galați din cauza neatenției!
Foto: Sursa Foto: GSDG

Două ACCIDENTE cu VICTIME au avut loc, joi seară, în Galați din cauza neatenției!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Două evenimente rutiere soldate  cu rănirea a două persoane s-au produs în această seară pe șoselele din muncipiul Galați. Primul eveniment a avut loc în zona Tirighina, din cauza neatenției unui conducător auto care a provocat un impact în lanț. Potrivit polițiștilor, bărbatul, de 39 de ani, venea dinspre Șendreni spre Galați la volanul unei autoutilitare. Ajuns în zona depozitelor, nu a păstrat distanța regulamentară față de o Dacie aflată în fața sa, care oprise pentru a permite unui autotren să vireze la stânga. În urma impactului dintre autoutilitară și autoturism, o femeie aflată pe bancheta din spate a Daciei a fost rănită ușor și a fost dusă la spital. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească cui aparține vinovăția. Pe durata cercetărilor, traficul în zonă a fost îngreunat mai bine de o oră și jumătate.

Cel de-al doilea eveniment cauzat de neatenția unui șofer a avut loc la Inelul de Rocadă. Un tânăr de 23 de ani, aflat la volanul unui Logan, care se deplasa pe strada Brăilei, nu a redus viteza în dreptul trecerii de pietoni aflată în apropierea intersecției cu strada Siderurgiștilor și a lovit în plin un bărbat care traversa regulamentar. Pietonul, în vârstă de 30 de ani, a fost rănit și preluat de un echipaj al ambulanței care l-a dus la spital. Cazul este cercetat de polițiștii rutieri.

 

 

Citit 3118 ori Ultima modificare Joi, 13 Noiembrie 2014 20:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.