O membră a comisiei unei secţii de votare din Galaţi a ajuns la SPITAL

O membră a comisiei unei secţii de votare din Galaţi a ajuns la SPITAL
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O tânără de 27 de ani, membră în comisia Secţiei de votare din cadrul Şcolii Generale nr. 12 (I.C. Frimu), a leşinat. Fata a apucat doar să le spună colegilor că se simte rău, iar aceştia i-au sărit în ajutor. Preşedintele secţiei a sunat la 112, iar un echipaj de Ambulanţă a ajuns în scurt timp la şcoală.

"Personalul medical a constatat că este vorba despre o lipotimie (leșin de scurtă durată, fără întreruperea respirației și a funcţionării inimii - n.r.). După ce i-a fost acordat primul ajutor, pacienta a fost transportată la Spitalul Judeţean, pentru investigaţii suplimentare", a declarat doctorul Mihai Polinschi, directorul Serviciului de Ambulanță Galați.

Procesul de votare de la secţie nu a fost perturbat de acest incident, tânăra fiind înlocuită.

Citit 1351 ori Ultima modificare Duminică, 16 Noiembrie 2014 14:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.