* Mentalitatea, posibilităţile materiale limitate şi copiii le ţin pe multe gălăţence captive în relaţii violente
"L-ai luat, ţine-l, că e al tău, bun, rău, cum o fi!". Este sfatul pe care generaţii întregi de românce l-au primit cu capul plecat şi ochii în lacrimi de la părinţi sau de la apropiaţi convinşi că paza cu străşnicie a valorilor familiale este indisolubil legată de acel „împreună până când moartea ne va despărţi”. În spatele uşilor închise şi cu frica de a nu fi blamate, mii de românce au trăit şi trăiesc şi în secolul XXI coşmarul unor căsnicii în care vorba grea se împleteşte adesea cu palme, pumni şi teroare.
Punct, după 15 ani
Ioana are 43 de ani şi face parte din prima categorie, a femeilor modeste, soţie de muncitor, care a trăit o viaţă obişnuită cu ideea că o căsnicie înseamnă mai multă suferinţă decât fericire. De fapt, este fostă soţie, pentru că după 15 ani de mariaj sinonim cu chinul a decis să pună punct. Am găsit-o în Adăpostul pentru Victimele Violenţei în Familie, dispusă să îşi spună povestea. O poveste comună, dar din care ea a avut curajul să iasă.
Ioana este originară din Valea Mărului şi s-a măritat la 28 de ani cu un bărbat mai mare cu şase ani, pe care l-a cunoscut la Galaţi, unde munceau amândoi. „Luna de miere” nu a ţinut prea mult. „Latura lui violentă am văzut-o de la început. Era violent în toate felurile, şi fizic, şi verbal. Chiar prima palmă nici nu am luat-o în seamă, am tratat-o ca pe ceva minor, am zis că aşa e într-o căsnicie!”, ne spune Ioana despre felul în care a făcut cunoştinţă cu „viaţa de femeie măritată”. La scurt timp de la cununie, în viaţa celor doi a apărut primul copil, o fiică. Şi singurul, pentru că în 15 ani de convieţuire nu a mai fost loc de atâta iubire încât să mai apară urmaşi. „Au tot fost conflicte, certuri. Mă bătea cu pumnii. Ultimele lovituri le-am avut în inimă. Înainte de divorţ a fost cel mai rău, de-o violenţă dusă la extrem. Nu am vrut ca fata să crească într-un astfel de mediu”.
Amenzi şi sfaturi
La fel ca majoritatea victimelor violenţei în familie, primul ajutor l-a căutat la Poliţie, sperând că aşa bărbatul, poate de frică, poate de ruşine se va potoli şi nu le va mai face viaţa un calvar. Ioana avea însă să afle curând că reclamaţiile la Secţia 4 nu erau decât noi motive de scandal. „Nu mai ştiu câte reclamaţii am depus la Secţia 4 şi solicitări la 112, cel puţin în ultimii trei ani. De fiecare dată când îl reclamam, se răzbuna, devenea şi mai violent. Poliţia îl amenda şi cam atât”, explică femeia.
De cealaltă parte, părinţii, oameni simpli, de la ţară, au îndemnat-o să suporte. „Mi-au spus şi părinţii că trebuie să stau să suport. Să merg pe principiul cum erau ei, să stau acolo o veşnicie lângă soţ. Ori eu puneam la mijloc şi copilul. Dar acum sunt hotărâtă să merg pe picioarele mele. Am un singur copil, nu-mi este frică să muncesc”, conchide femeia, care a divorţat anul trecut, iar în urmă cu două săptămâni a părăsit garsoniera pe care încă o mai împărţea cu fostul soţ. A cerut sprijin la Adăpost şi speră să îşi găsească o slujbă de vânzătoare.
Adăpostul, refugiu temporar
La fel ca Ioana, în Adăpostul care funcţionează pe lângă Direcţia de Protecţia Copilului şi Asistenţă Socială Galaţi mai sunt alte câteva femei. Puţine, raportat la numărul real al celor care ar avea nevoie de sprijin şi ajutor. „La noi în adăpost avem 20 de locuri pentru femei şi copii. Adăpostul ar trebui să ofere servicii pentru judeţ şi municipiul Galaţi, dar pentru că a rămas singurul din Regiunea 2 Sud Est, primim solicitări şi de la Constanţa, Brăila şi chiar Craiova. Ceea ce trebuie să ştie în general victimele violenţei, chiar dacă ajung la noi sau nu, este că pot beneficia de consiliere psihologică gratuită prin sistemul de protecţie. Oricine poate primi un sfat astfel încât să poată ajunge, ulterior, să ia deciziile cele mai bune vizavi de problemele cu care se confruntă”, ne-a explicat Mariana Robea, directorul Fundaţiei „Familia” Galaţi.
O problemă care se poate rezolva
Un sfat competent, venit de la un profesionist, ar putea fi cheia spre a rezolva sau pune punct calvarului de acasă, însă la el apelează mai mult femeile şi mai puţin bărbaţii, identificaţi în majoritatea cazurilor cu rolul de agresori. Şi asta pentru că majoritatea nu înţeleg că au o problemă. „Violenţa în familie este cauzată de tarele cu care vin partenerii din familia de bază, mediul în care aceştia trăiesc şi muncesc, lipsa respectului faţă de cei din jur, un nivel scăzut al educaţiei sau probleme emoţionale pe care nu şi le pot rezolva”, explică psihologul Lucian Lungu.
Indiferent de cauzele violenţei, trebuie ştiut că efectele acestea pot fi dezastruoase pe termen mediu şi lung. „Violenţa în familie duce la scăderea stimei de sine a partenerului agresat. În societate, acesta ajunge să fie perceput la o persoană incapabilă să-şi rezolve problemele. Copiii, dacă există, au de suferit, pentru că vor ajunge să perceapă situaţia ca una de normalitate şi la rândul lor se vor manifesta violent pentru că aşa învaţă că se rezolvă problema”, completează specialistul.
Cum sunt pedepsiţi agresorii
Prima măsură pe care o persoană agresată o poate lua este solicitarea unui ordin de protecţie. Hotărârea, care se emite de instanţa de judecată, are o valabilitate de maxim şase luni de la data emiterii şi poate fi reînnoită, dacă motivele persistă. În ultimii trei ani, judecătoriile de pe raza judeţului Galaţi au avut peste 150 de solicitări de ordine de protecţie, mai mult de jumătate fiind înregistrate în cursul anului 2014. Printr-un ordin de protecţie, agresorului îi poate fi interzis să se apropie de victimă şi copii, de locuinţa unde stau aceştia, de locul de muncă al victimei, să se deplaseze în localităţile unde victima merge frecvent şi, de asemenea, este obligat să predea Poliţiei armele, în cazul în care deţine aşa ceva.
O altă măsură este plângerea penală. Noul Cod penal incriminează, la art. 199, infracţiunea de violenţă în familie, prin care pedepsele pentru lovire, vătămare corporală, omor sau omor calificat sunt majorate cu o pătrime faţă de cuantumul de bază. În aceste condiţii, agresorii ar avea, teoretic, şanse destul de mici să scape cu pedepse cu suspendare, numai că ceea ce stă de multe ori între bătaia de acasă şi pedepsirea „teroristului” este fie nedepunerea plângerii prealabile de către victimă, fie retragerea acesteia sub imperiul fricii sau pentru o nouă şansă.
