ALARMANT! Zeci de tineri gălăţeni au ajuns la URGENŢE din cauza unui nou tip de ETNOBOTANICE

ALARMANT! Zeci de tineri gălăţeni au ajuns la URGENŢE din cauza unui nou tip de ETNOBOTANICE
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O nouă metodă de preparare a ţigărilor cu etnobotanice face ravagii printre adolescenţii gălăţeni. Doar în primele două săptămâni din an, 44 de tineri au ajuns în stare gravă la Unitatea de Primire a Spitalului Judeţean. De regulă, media era de 12, cel mult 14 cazuri pe lună. Medicii au fost puşi în faţa unei situaţii fără precedent. În timp ce analizele nu arată că ar fi vorba de un nou tip de drog, tinerii care fumează aceste produse ajung de multe ori să aibă probleme neurologice severe, lucru nemaiîntâlnit până acum.

Autorităţile care luptă cu flagelul drogurilor atrag atenţia asupra noii ameninţări. De cele mai multe ori copiii fac rost de aceste etnobotanice direct de la colegi. În scurt timp, din consumatori sunt constrânşi să devină şi distribuitori. Drumul se încheie inevitabil ori pe un pat de spital, ori prin abandon şcolar şi izolare.

O analiză cuprinzătoare a acestor situaţii dramatice puteţi citi în ediţia de joi, 22 ianuarie, a ziarului „Viaţa liberă”.

Citit 3007 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Ianuarie 2015 14:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.