* Cel de-al patrulea copil al unei familii modeste din satul Podoleni, comuna Barcea, a fost înfiat de nişte israelieni în primii ani de după Revoluţie
Începutul anilor '90 a coincis, în România, cu o veritabilă furtună a adopţiilor internaţionale. Mii de străini care au pretins a fi impresionaşi de drama copiilor abandonaţi în orfelinate s-au arătat dispuşi să îi adopte şi, favorizaţi de legea extrem de permisivă la acel moment, au scos mii de prunci din ţară, pentru a le oferi un trai decent.
Legendele legate mai cu seamă de anii '90-'91 vorbeau despre veritabile filiere prin care copii erau luaţi nu numai din orfelinate, dar şi din maternităţi sau chiar de la părinţi, uneori în schimbul unor sume de bani, pentru a fi plasaţi în familii străine. În timp ce unii copii adoptaţi din România la acele vremuri au ajuns ulterior să îşi cunoască părinţii naturali şi locurile unde au văzut lumina zilei, multora li s-a pierdut urma.
Părinţii naturali nu mai ştiu nimic de ei, iar ei, poate, habar nu au de circumstanţele în care au ajuns să fie cetăţeni străini. În situaţia de a-şi da mezina, despre care nu mai ştiu nimic de 24 de ani, sunt şi soţii Roman din satul Podoleni, comuna Barcea. Se întâmpla în primăvara lui 1991, cu câteva luni înainte ca Parlamentul României de la acea vreme să adopte o lege, prin care s-a încercat cumva stabilirea unui cadru care să reglementeze şi să disciplineze furia adopţiilor prin care mii de copii luau calea străinătăţi.
Oferta din maternitate
Rodica Roman avea atunci 29 de ani, trei copii acasă şi un soţ prieten cu paharul şi fărădelegile, care stătea mai mult prin puşcărie. Pe 1 martie, în maternitatea de la Tecuci, femeia a dat naştere unei fetiţe pe care a numit-o Ana Mariana. La nici trei zile, a primit o ofertă pe care a acceptat-o, gândindu-se că îi va face un bine copilului.
„Eram la maternitate şi a venit un cetăţean de aici de la noi cu o femeie de la Buzău. Nu ştiu cine era, nu ştiu nici acum cum o cheamă, doar că avea dublă cetăţenie română şi israeliană. M-a întrebat dacă sunt de acord să dau fata. Copilul avea vreo trei zile. M-am gândit că eu nu am mai avut lapte de la primul copil, trăiam greu cu omul, că era beţiv şi mai mult stătea prin puşcărie. Când venea beat, fugeam cu toţi trei după mine. N-aş fi dat-o pe Mariana, dar o duceam greu”, începe Rodica Roman povestea adopţiei de acum un sfert de veac.
Filiera Buzău – Bucureşti – Tel Aviv
Odată ce soţii Roman şi-au dat consimţământul verbal, mecanismul s-a pus în mişcare cu o viteză uluitoare. Femeia, acum în vârstă de 53 de ani, spune că şi-a înstrăinat mezina unei familii din Tel Aviv, despre care i s-a povestit că ar fi înstărită, ambii părinţi adoptivi lucrând în sistemul bancar. Nu i-a întâlnit niciodată, dar de predarea copilului, la circa o lună de la naştere, s-a îngrijit o bucureşteancă, pe nume Ina, pe care au cunoscut-o prin intermediul buzoiencei.
Interesant este că niciun act de adopţie nu s-a făcut la Galaţi, judeţ unde îşi aveau domiciliul soţii Roman, ci la Buzău şi Bucureşti. Părinţii naturali ai Marianei chiar au fost „mutaţi” în Buzău, pentru ca demersurile să poată fi făcute la Tribunalul de acolo.
„Femeia ne-a dus întâi la Buzău, de ne-a pus o viză pentru două săptămâni că locuim acolo, dar noi nu am stat niciodată la Buzău. Nu am fost niciodată la adresa aia la care ne-au trecut. Apoi ne-a dus la Bucureşti, am dat o declaraţie de înfiere şi asta a fost tot”, explică Rodica Roman.
Odată finalizate demersurile, Rodica Roman i-a dat fetiţa femeii din Capitală, care urma să dea copilul cuplului de israelieni. S-a întors acasă, la Barcea, cu un exemplar al declaraţiei pe care a dat-o în faţa notarului, prin care ea şi soţul ei consimţeau ca fetiţa să le fie adoptată şi cu o copie a certificatului de naştere. Până la majorat, nu au căutat-o, pentru că aşa li s-a spus, dar nici în cei şase ani care s-au scurs ulterior.
„Până acum nu am căutat-o, am luat legătura cu Florin (n.r. Florin Ilinca – consilier local în com. Barcea), pentru că am văzut la televizor mai multe cazuri. După hârtii, nu ştim cum să o căutăm, pe unde să umblăm. Motivul pentru care vreau acum să aflu despre ea este ca să ştiu că este în viaţă şi că este sănătoasă”, spun mama naturală a Marianei şi cei trei copii, două fete şi un băiat, acum familişti la rândul lor, care i-au umplut deja casa cu cinci nepoţi.
Caz unic la Barcea
Despre povestea Rodicăi şi a lui Constantin Roman a auzit şi primarul de atunci de la Barcea. Ionel Trandafir, acum învăţător la şcoala din Podoleni, spune însă că astfel de cazuri nu s-au mai întâmplat în comunitatea care astăzi cuprinde peste 1.000 de suflete din care 700 sunt copii. „A fost un caz izolat, oamenii de pe aici nu şi-au lăsat copiii în general. N-am auzit să fie vreo reţea sau ceva de genul, nu am avut treabă cu aşa ceva”, spune fostul primar de la Barcea.
Adopţii în biroul notarului
Legislaţia în materie de adopţii în primii ani după Revoluţie era atât de lejeră şi permisivă încât demersurile se făceau extrem de rapid, adoptatorii nefiind în situaţia de a aştepta luni sau ani pentru a putea lua un copil. Practic, cu excepţia unei anchete sociale şi a unui cazier judiciar, singurul drum care trebuia făcut era în biroul unui notar pentru legalizarea unor acte de stare civilă, iar în ceea ce-i privea pe părinţii naturali, dacă aceştia erau cunoscuţi, pentru o declaraţie prin care consimţeau la adopţia copilului lor.
Dosarul astfel întocmit se depunea la instanţă, un complet format din doi judecători pronunţându-se asupra admisibilităţii adopţiei. Astfel, pe fondul lipsei unui cadru legislativ mai restrictiv decât prevedea Codul Familiei şi Legea 11 din 31 iulie 1990, peste 10.000 de copii români au fost înfiaţi de străini în perioada august 1990 – iulie 1991. Actul normativ privind adopţia după Revoluţie a fost modificat şi completat în august 1991.
Vă reamintim că "Viaţa liberă" vă răspunde şi în weekend! DETALII AICI -->> http://www.viata-libera.ro/eveniment/63139-galati-viata-libera-cotidian-viata-libera-raspunde-si-in-weekend
