Natură moartă cu florăreasă moralistă pe trotuar (I)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mă grăbesc. Nu mă grăbesc tare-tare... dar, oricum, nu-mi pot permite nici o clipită s-o lălăiesc. E ziua de naştere a prietenului meu şi trebuie, musai, să fiu acolo. "Acolo" e un loc pentru prezentat salutări şi felicitări şi tot ce se (mai) poate/cuvine la o aniversare. Cum spun cu două rânduri mai sus, trebuie să fiu acolo. Nu pentru că-s important, ci pentru că acest prieten al meu ("însoţit" de Maharshi, Osho şi Brunton) mi-a vârât în Cutiuţă, dar şi în Suflet, cam cum şi cam pe unde trebuie să-(mi) caut singur sensul i/real al Existenţei, cam cum şi cam de unde să încep eliminarea Eu(lui) şi fuga în/din Sine. Şi, parol, n-am nesimţire să lipsesc! Mai ales că la întâlnire se află şi cei trei din paranteză. Prin cărţile lor, bineînţeles!

Aşadar, fiind în timp aproape inutil, iau un vehicul taximetru. Şoferachiul cestui mobil e-un fel de neică-n blugi scămoşaţi, tociţi, rupţi... tuns minus zero virgulă cât îl duce mintea... numai cabluri şi şurubele-n urechiuşe şi-n  năsuc... numai inscripţii şi culori cu panarame dezmăţate... şi numai semne de "cultură". Însă, în ciuda cestor "calităţi" incontestabile, "efebul" golan "uită" să cupleze contorul de bani/kilometri. Nu-i zic nimic. Ba da, îl rog să frâneze şi să oprească-n Ţiglina Unu. Vreau să târguiesc o crizantemă de pe trotuarul multicolor. Florăresele-mi sar în cale. Bine că nu-mi sar în braţe. Care mai de care îşi laudă staminele şi pistilurile. Mă pune o Naibă întârziată mintal şi spun că vreau să cumpăr o crizantemă albă, lungă, fără cusur, pentru prietenul aniversat. O româncă rapidă, pur-sânge, se repede cu dumitriţa respectivă la mine. Dau banii. Iau floarea. Şi... şi ce?... O altă româncă, la fel de rapidă şi pură, supărată leoarcă pentru că n-am târguit floare de la ea, începe să pornească-nspre Eu(l) meu o avalanşă groaznică de epitete şi comparaţii, de insulte şi catalogări, de "aprecieri" cum numai la uşa cortului se găsesc. Aş putea s-o las în plata Domnului Sarsailă şi să plec. Aş putea să ripostez. Aş putea să apelez la harnica noastră autoritate publică făcătoare de minuni civilizatoare şi degrabă vărsătoare de linişte şi ordine-n Cetate. Dar nu ştiu ce sau cine mă împiedică din realizarea şi din aplicarea cestor condiţionale optative/operative. Şi nu-i pentru prima oară când mă "nimeresc" într-astfel de valmă, într-astfel de risc. Şi doar mi-a spus tata: "Nu te băga unde nu-ţi fierb moaştele!" Şi doar mi-a spus mama: "Dacă vrei să nu te mănânce lupii, trebuie să urli ca ei!"... Nu?

Da... n-am de gând să urlu ca ei! Vreau s-ascult!... Stai să vezi!

Citit 2013 ori Ultima modificare Luni, 26 Ianuarie 2015 16:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.