NOUĂ MEMBRI ai grupării care a furat metale rare din Franţa vor fi EXTRĂDAŢI

NOUĂ MEMBRI ai grupării care a furat metale rare din Franţa vor fi EXTRĂDAŢI
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În urma celor 16 descinderi care au avut loc miercuri, 28 ianuarie, în mai multe locaţii din judeţul Galaţi, anchetatorii au ridicat nu doar dovezi ale furturilor reclamate de autorităţile franceze, ci şi numeroase persoane, suspectate că ar fi participat la sustragerea metalelor rare din Hexagon precum şi la comercializarea acestora pe teritoriul României. Saci cu feromolibden, vanadium sau nichel au fost ridicate precum şi mari sume de bani, care se presupune a fi fost obţinute din vânzarea feroaliajelor au ajuns în custodia autorităţilor. Odată cu acestea, nouă membri ai grupării au fost reţinuţi, pe numele lor existând deja mandate de arestare europene emise de francezi. Aceştia, opt bărbaţi şi o femeie, au fost prezentaţi în cursul zilei de joi magistraţilor Curţii de Apel Galaţi, care au confirmat mandatele care vor permite extrădarea acuzaţilor pentru a fi cercetaţi şi judecaţi în Franţa. Prin furturile comise, gruparea care se presupune că ar cuprinde mult mai multe persoane, nu numai din Galaţi ci şi din judeţele Brăila, Teleorman şi Ilfov a creat un prejudiciu estimat de francezi la 1.000.000 de euro.

 

Citeste si: PERCHEZIŢII LA GALAŢI pentru destructurarea unei GRUPĂRI INFRACŢIONALE

Citit 2753 ori Ultima modificare Joi, 29 Ianuarie 2015 18:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.