ACCIDENT RUTIER LA UNIVERSITATE: Pieton luat pe capotă

ACCIDENT RUTIER LA UNIVERSITATE: Pieton luat pe capotă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În urma unei traversări neregulamentare şi, evident, fără o asigurare prealabilă temeinică, un pieton a ajuns direct pe capota unei maşini și apoi la secţia de Urgenţe a Spitalului Judeţean. Şoferul, un tânăr de 22 de ani, a rămas cu gustul neplăcut al unui trist început de experienţă într-ale şofatului.

Imediat după intersecţia străzii Domnească cu Universităţii, un bărbat în vârstă de 59 de ani a traversat neregulamentar, miercuri, în jurul orei 17,50, prin faţa autobuzului oprit în staţie. Fie că nu s-a asigurat, fie că şi-a supraestimat rapiditatea, a fost suficient ca un autoturism Renault Clio, înmatriculat în Botoşani, să-l surprindă frontal, aruncându-l pe capotă şi de acolo pe parbriz, în ciuda manevrei de evitare a şoferului care a tras stânga până a ajuns pe banda de contrasens, a troleibuzului.

Conform subinspectorului Aurelian Ropotan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi, victima a fost transportată la spital, unde s-au constatat în aparenţă leziuni uşoare. Eventuale complicaţii vor putea fi stabilite doar în urma unui examinări tomografice.

Şoferul, după testarea cu etilotestul în urma căreia rezultatul a fost negativ, a fost condus de poliţişti la o staţie ITP. Aici, maşina a fost verificată, iar cauzele producerii accidentului sunt cercetate în cadrul unui dosar penal deschis in rem, conform prevederilor Noului Cod Penal.

La faţa locului, şoferul (cu gri) predând cheile unui prieten pentru ca maşina să fie dusă la inspecţie tehnică


CITEŞTE ŞI: Cum au loc ACCIDENTE pe Domnească: pietoni inconştienţi şi trafic haotic (FOTO&VIDEO)

Citit 3334 ori Ultima modificare Luni, 27 Aprilie 2015 17:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.