Femeia lovită sâmbătă pe trecerea de pietoni A MURIT în spital
Foto: Foto Mihai Angheluţă

Femeia lovită sâmbătă pe trecerea de pietoni A MURIT în spital
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Femeia care a fost lovită de o maşină pe strada Oţelarilor sâmbătă după-amiază a murit. Femeia, în vârstă de 64 de ani, traversa pe trecerea de pietoni, moment în care a fost accidentată de o maşină de teren care venea dinspre strada Stadionului spre bulevardul Galaţi. Maşina era condusă de un bărbat, în vârstă de 46 de ani, care, potrivit poliţiştilor, nu era băut.

În urma izbiturii, femeia a fost grav rănită. Un echipaj medical a venit la locul accidentului, i-a acordat primul ajutor, după care a transportat-o la Spitalul Judeţean, unde a fost internată la Reanimare. Din păcate, femeia a murit câteva ore mai târziu.

În timpul accidentului, maşina a lovit şi a îndoit şi o parte din grilajul refugiului staţiei de tramvai din apropiere.

"În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă", a precizat insp. Iulian Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi.

VEZI AICI FOTO şi VIDEO -->> http://www.viata-libera.ro/eveniment/65275-inca-o-victima-pe-strada-otelarilor-femeie-lovita-in-plin-pe-trecerea-de-pietoni-fotovideo


CITEŞTE ŞI: Harta ACCIDENTELOR RUTIERE din Galaţi/ Pe ce DRUMURI au MURIT cei mai mulţi oameni (FOTO)

Citit 6134 ori Ultima modificare Duminică, 29 Martie 2015 16:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.