Puşti gălăţeni cercetaţi penal după ce au "vizitat" o casă în weekend

Puşti gălăţeni cercetaţi penal după ce au "vizitat" o casă în weekend
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Doi adolescenţi din Galaţi sunt acuzaţi de furt calificat după ce o sexagenară a reclamat la poliţie faptul că din casă i-au dispărut mai multe bunuri. Femeia a susţinut că două telefoane mobile, o butelie de aragaz, un card bancar şi 20 de lei s-au făcut nevăzute în cursul zilei de sâmbătă, responsabile de aceasta fiind nişte persoane a căror identitate nu o bănuia.

În urma investigaţiilor, poliţiştii de la Secţia 3 au dat de urma suspecţilor, doi băieţi de 16 şi respectiv 18 ani, asupra cărora au găsit şi bunurile furate. Prejudiciul a fost recuperat şi restituit femeii păgubite, iar suspecţii sunt cercetaţi în libertate pentru furt calificat.


 

Citit 900 ori Ultima modificare Marți, 31 Martie 2015 02:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.