APATERMUL moare, dar zonele unitare rămân: Mii de gălăţeni, ŢINUŢI CU FORŢA în sistemul CENTRALIZAT
Foto: Foto Bogdan Codrescu

APATERMUL moare, dar zonele unitare rămân: Mii de gălăţeni, ŢINUŢI CU FORŢA în sistemul CENTRALIZAT
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Peste 15.000 de apartamente sunt sortite să rămână captive pentru că au avut ghinionul să fie clienţi "la pachet" pentru furnizorul de agent termic


De astăzi, 1 aprilie, gălăţenii nu mai au apă caldă şi căldură, iar momentul în care aceştia vor primi din nou agent termic este incert. Sistemul centralizat de furnizare a agentului termic nu funcţionează, paralizat fiind de întreruperea activităţii societăţii Electrocentrale între 1 aprilie 30 septembrie. În momentul acesta, municipalitatea nu are nicio soluţie viabilă, astfel încât oamenii să poată primi apă caldă în această perioadă. Singura soluţie înaintată de CET ar fi fost punerea în funcţiune a cazanului de apă fierbinte din Ţiglina II, însă acesta nu va putea deveni funcţional decât din 2016.

Luni, consilierii locali s-au întâlnit într-o şedinţă extraordinară ca să declare oraşul "în stare de urgenţă", pentru a putea delega direct, fără licitaţie, producerea şi distribuirea agentului termic. Dar starea de urgenţă nu s-a mai declarat, din cauză că, potrivit primarului, nu se întrunesc condiţiile. Asta însemna că oamenii nu vor avea apă caldă, până când Primăria va găsi o cale. În condiţiile în care problema agentului termic este în aer, unii vor putea să se debranşeze de la sistemul centralizat în perioada următoare şi şi-ar rezolva problema. Numai că, alternativa nu este valabilă pentru toată lumea. Sunt peste 700 de scări de bloc care nu vor putea să se debranşeze de la sistemul centralizat şi să îşi pună centrală, întrucât fac parte din zona unitară de încălzire, iar primarul Marius Stan nici nu ia în considerare varianta desfiinţării acesteia.

Dragoste cu sila

Înfiinţată în 2008, prin hotărâre de Consiliu Local, pentru executarea lucrărilor de modernizare şi reabilitare din surse alocate de la bugetul de stat şi de la bugetul local, zona unitară număra la momentul respectiv 170 de asociaţii. Între timp, unele dintre asociaţii sau anumite blocuri au mai fost excluse din zona unitară, tot prin hotărâre de Consiliu Local, ceea ce face ca, la momentul actual, potrivit purtătorului de cuvânt al defunctei societăţi Apaterm, Mihai Costache, zona unitară să mai numere 730 scări de bloc (16,97 la sută din total scări de bloc) cu 15.717 apartamente (16.05 la sută din total apartamente) din 114 asociaţii (15,83 la sută din total asociaţii).

La şedinţa extraordinară de luni, primarul Marius Stan a mai declarat că „e normal să menţinem zonele unitare de încălzire atâta timp cât mai există speranţa ca acest sistem să fie salvat” şi că va da liber la debranşări abia după ce va şti sigur că nu se mai poate face nimic. Consiliul Local poate să desfiinţeze zona unitară şi să ofere şansa gălăţenilor de a alege varianta ce le convine cel mai mult, dar pur şi simplu nu vrea. "Zona Unitară a fost înfiinţată prin Hotărâre de Consiliu Local şi doar Consiliul Local al municipiului Galaţi o poate modifica, parţial sau în întregime", arată declaraţia purtătorului de cuvânt al Apaterm, Mihai Costache.

Zona unitară îi asigură clienţi Primăriei

Prim-vicepreşedintele Federaţia Judeţeană a Asociaţiilor de Proprietari (FJAP), Antoneta Gafiţuc, înţelege poziţia primarului Marius Stan şi crede că este îndreptăţit să nu vrea să renunţe la zona unitară, fiindcă aceasta îi oferă clientelă, dar, pe de altă parte, atâta timp cât administraţia locală este obligată să asigure utilităţile şi nu le asigură, faptul că le îngrădeşte cetăţenilor liberul acces şi dreptul la utilităţi ar încălca chiar Constituţia României. „Trebuie să îi oferi omului posibilitatea să aleagă, la fel cum ar fi trebuit să îi lase să aleagă şi în momentul în care Consiliul Local a înfiinţat zona unitară, dar nu i-a întrebat nimeni dacă vor sau nu să intre în zona unitară. Primarul îi constrânge pe oameni să rămână clienţi, îi ţine captivi într-un sistem care nu funcţionează. S-ar putea ca, ţinându-l captiv, să faci din clientul respectiv un viitor datornic, poate omul are cu ce să îşi plătească facturile, poate nu. Dacă cetăţeanul vrea să îşi pună centrală, ar trebui să i se dea şansa să o facă”, ne-a explicat prim-vicepreşedintele FJAP, Antoneta Gafiţuc.


CITEŞTE ŞI: NU ESTE PĂCĂLEALĂ! De astăzi, 1 aprilie, ORAŞUL Galaţi rămâne FĂRĂ APĂ CALDĂ!

Citit 4658 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Aprilie 2015 12:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.