Trei moldovence şi o filipineză, ilegal în Galaţi

Trei moldovence şi o filipineză, ilegal în Galaţi
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al judeţului Galaţi au desfăşurat, în perioada 22 - 29 mai, mai multe acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii şederii şi muncii ilegale a cetăţenilor străini.

În cadrul activităţilor, au fost depistate, cu şedere ilegală, patru femei, trei din Moldova şi una din Filipine, care au intrat legal în România, iar, la expirarea dreptului de şedere, nu au părăsit teritoriul ţării. Trei dintre femei au primit decizii prin care sunt obligate să părăsească ţara în cel mult 15 zile şi au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 1.200 de lei. Totodată, pe numele uneia dintre acestea, se va institui măsura de nepermitere a intrării pe teritoriul ţării pentru trei luni.

Cea de-a patra femeie, întrucât este membru al familiei unui cetăţean român, a fost îndrumată către Serviciul pentru Imigrări al judeţului Galaţi, în vederea reglementării dreptului de şedere, în scop de reîntregire a familiei. Inspectoratul General pentru Imigrări va continua organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii ilegale a cetăţenilor străini pe teritoriul României.

Citit 1152 ori Ultima modificare Sâmbătă, 30 Mai 2015 01:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.