ACCIDENT EXTREM DE GRAV/ Doi biciclişti, seceraţi de o maşină scăpată de sub control

ACCIDENT EXTREM DE GRAV/ Doi biciclişti, seceraţi de o maşină scăpată de sub control
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Un eveniment rutier extrem de grav a avut loc luni dimineaţă pe raza comunei Corod, doi biciclişti fiind loviţi de un autoturism. Din păcate, unul dintre ei a murit pe loc, în timp ce celălalt a scăpat cu câteva zgârieturi. Potrivit concluziilor poliţiştilor, vinovată de tragedie ar fi o femeie de 49 de ani, aflată la volanul unei maşini cu care încerca să iasă dintr-o parcare aferentă DJ 251 A. Şoferiţa nu s-ar fi asigurat şi a lovit în plin un alt autoturism care circula pe drum şi la volanul căruia se afla o tânără de 32 de ani.

"Şoferiţa celei de-a doua maşini a pierdut controlul direcţiei şi a accidentat mortal un biciclist de 82 de ani, care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers. Ulterior impactului, autoturismul a mai acroşat un biciclist, în vârstă de 62 de ani, după care s-a oprit într-un gard de pe marginea drumului", a precizat insp. pr. Aurelian Ropotan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi. În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să stabilească cu exactitate condiţiile în care s-a produs evenimentul şi gradul de vinovăţie al şoferiţelor implicate.

Citit 2880 ori Ultima modificare Luni, 06 Iulie 2015 11:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.