Încă o nuntă în familia "Vieţii libere". Casă de piatră, Claudia şi Dan Caburgan!

Încă o nuntă în familia "Vieţii libere". Casă de piatră, Claudia şi Dan Caburgan!
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

În ciuda vremurilor tulburi pe care le trăim, a dificultăţilor de tot felul, dragostea are un mod propriu de a trece peste orice obstacol. Şi dacă, uneori, ea apare fulgerător, te ia pe sus şi te năuceşte, alteori e chiar lângă tine, într-un om pe care-l vezi zilnic, şi te aşteaptă, calmă şi răbdătoare, să îţi dai seama că e acolo. O asemenea iubire trăiesc Claudia Comănescu şi Dan Caburgan, iar noi, colegii, am fost martorii unui sentiment care a crescut o dată cu ei doi şi care, sâmbătă, 4 iulie, i-a adus în faţa ofiţerului Stării Civile, a lui Dumnezeu şi a celor apropiaţi, pentru a spune "Da" vieţii împreună. Şi au spus-o, răspicat, el, categoric, ea, iar noi ne-am bucurat alături de ei, de naşii lor, Mariana şi Costel Sârbu, şi de minunaţii lor părinţi şi fraţi. Două familii frumoase au devenit una mai mare şi mai puternică, doi oameni veseli şi optimişti şi-au exprimat încrederea într-un viitor comun şi în faptul că iubirea învinge totul. Mereu. Cum să nu fie acesta un prilej de bucurie?

Pe lângă mirii noştri, s-au mai căsătorit, în weekendul trecut, alte 48 de cupluri de gălăţeni. Tuturor, le dorim "Casă de piatră", să le fie drumul lin şi cerul senin.

Foto Sorin Pană

Citit 3221 ori Ultima modificare Luni, 06 Iulie 2015 15:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.