IATĂ cum va fi sărbătorită ZIUA IMNULUI NAŢIONAL la Galaţi

IATĂ cum va fi sărbătorită ZIUA IMNULUI NAŢIONAL la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Sărbătoarea Imnului Naţional al României va fi găzduită, astăzi, de Sala de festivităţi a Cercului Militar Judeţean (strada Eroilor, nr. 40), a transmis purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Petrica Paţilea.

Ceremonia va începe la ora 9,30, cu o binecuvântare şi rugăciune pentru poporul român. La ora 9,40, autorităţile vor prezenta simbolistica versurilor imnului, iar între orele 9,50 şi 10,30 participanţii la manifestări vor putea admira un moment artistic susţinut de Ansamblul „Colindătorii” al Cercului Militar Galaţi, elevii Şcolii Gimnaziale „Ion Creangă” (din I.C. Brătianu) şi artiştii Centrului Cultural „Dunărea de Jos”. Programul manifestărilor va fi încheiat cu intonarea Imnului Naţional al României.

„Prin Legea nr.99/1998, 29 Iulie a fost proclamată Ziua Imnului Naţional al României - "Deşteaptă-te, române!", simbol al Revoluţiei Române din anul 1848”, a precizat purtătorul de cuvânt al Prefecturii.

Pentru că îşi doreşte ca gălăţenii să conştientizeze importanţa Imnului Naţional, Primăria municipiului Galaţi anunţă că sărbătoarea de astăzi va fi marcată sonor. Staţia de amplificare a oraşului va difuza, din oră în oră, în intervalul 8,00 – 21,00, un fragment din ”Deşteaptă-te, române!”.

Citit 1360 ori Ultima modificare Miercuri, 29 Iulie 2015 10:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.