INFORMARE METEO/ Vremea se schimbă radical

INFORMARE METEO/ Vremea se schimbă radical
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi, o informare meteo de instabilitate atmosferică accentuată la nivelul întregii țări, valabilă în intervalul 30 - 31 iulie.

Potrivit meteorologilor, în după-amiaza zilei de joi, 30 iulie, precum și în noaptea de joi spre vineri, 30-31 iulie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, cu precădere în centrul și nord-estul țării, precum și în zonele de deal și de munte, iar în cursul zilei de vineri, 31 iulie, aria de instabilitate va cuprinde majoritatea regiunilor, dar îndeosebi pe cele sudice, estice și centrale.

Astfel, vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie. Ploile vor avea și caracter torențial, astfel încât, pe arii restrânse, cantitățile de apă vor depăși 20 de litri/metrul pătrat, iar izolat, mai ales în Carpații Orientali și Meridionali, peste 30-35 litri/metrul pătrat. De asemenea, vor fi condiții de grindină.

Cum va fi vremea, vineri, la Galaţi

Din punct de vedere meteorologic, ziua de vineri va fi ca o gură de oxigen! Cerul va fi în mare parte acoperit, cu şanse de precipitaţii însoţite de descărcări electrice pe tot parcurusul zilei, în timp ce vântul va sufla slab, cu o viteză maximă de 10 kilometri pe oră.

Temperatura maximă a zilei va fi de aproximativ 28 de grade Celsius, iar minima pe timpul nopţii va coborî până la valoarea de 17 grade Celsius.

Citit 5584 ori Ultima modificare Joi, 30 Iulie 2015 13:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.