În Galaţi, SCUMP să trăieşti, scump să mori. Cât mai costă ULTIMUL DRUM

În Galaţi, SCUMP să trăieşti, scump să mori. Cât mai costă ULTIMUL DRUM
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

De cele mai multe ori, decesul unui membru al familiei ne ia prin surprindere şi este greu să te aduni să faci faţă evenimentului cu tot ceea ce presupune el. Este bine să aveţi în jur rude sau prieteni care au mai trecut prin această situaţie dificilă şi ştiu ce au de făcut. Pentru cei care nu ştiu să organizeze şi nu au la cine să apeleze, ne-am informat şi am făcut o listă informativă cu preţuri, acte necesare şi restul procedurilor.

Costul total aproximativ pentru o înmormântare decentă este de 6.000 de lei.

Firmele de pompe funebre s-au adaptat la rândul lor realităţilor economice, nu scăzând nivelul tarifelor, ci oferind pachete minimale, pentru cei cu un venit mic sau mediu.

În urma documentării noastre, am reuşit să realizăm o listă informativă cu preţurile şi procedurile de urmat pentru realizarea unei înmormântări.

Constatarea medicală

Certificatul de constatare a decesului trebuie eliberat de medicul de familie contra sumei de 60 de lei sau de un alt medic constatator pus la dispoziţie de firmele de pompe funebre. În cazul unei sinucideri, accident, cauze violente sau cadavru găsit este nevoie de o dovadă eliberată de poliţie sau parchet.

Obţinerea certificatului de deces

Pentru obţinerea certificatului de deces trebuie să aveţi la îndemână certificatul medical constatator al decesului, certificatul de naştere şi căsătorie, după caz, actul de identitate al decedatului, fotocopia actului de identitate al declarantului decesului, achitarea timbrului fiscal în valoare de doi lei şi aprobarea şi eliberarea de către Primărie a certificatului de deces şi a adeverinţei de înhumare.

Anunţarea preotului şi obţinerea unui loc de înhumare

După obţinerea certificatului de deces, membrii familiei trebuie să ajungă la preotul parorhiei din care făcea parte defunctul, pentru a-i solicita toate informaţiile necesare. De la biserică se vor solicita doliul, un sfeşnic, lumânări, tămâie, cărbune pentru ars tămâia, toiagul (o lumânare mare de ceară în formă de colac), o cruce din ceară, o icoană, dar şi un loc în capela bisericii. Toate acestea ajung la o sumă de aproximativ 150 de lei. De asemenea, se fixează cu preotul data şi ora înmormântării, precum şi orele potrivite pentru slujbele de seară premergătoare înmormântării.

Îmbălsămarea şi cosmetizarea

Se poate face la spital sau la domiciliu de către un specialist. Aceasta presupune injectarea de formol în arterele principale, pentru conservarea artificială a trupului. Indiferent că apelaţi la Salvare sau la o firmă de pompe funebre, îmbălsămarea costă 300 de lei.

Conform ritualului creştinesc, rudele trebuie să se asigure că decedatul va merge pe lumea cealaltă curat şi îmbrăcat. Trupul mortului este spălat cu apă curată, care aminteşte de apa Botezului prin care cel răposat a devenit membru al Bisericii. De obicei, familia se ocupa de spălatul trupului, dar, astăzi, firmele de specialitate se ocupă şi de asta, contra sumei de 100 de lei.

Îmbrăcămintea (de la lenjerie, costum, pantofi, bijuterii) poate costa între 500 şi 1.000 de lei, după buzunarul familiei. Bărbieritul, machiajul, tunsul sau coafatul, manichiura şi pedichiura pot fi solicitate tot la firmele de servicii funerare şi costă, în funcţie de servicii, între 50-200 de lei.

Cât costă un sicriu

Cel mai ieftin sicriu complet echipat (pernă, salteluţă, voal şi cruce) vă costă  200 de lei, iar cel mai scump poate ajunge la 750 de lei. Preţul acestuia variază în funcţie de materialul din care este confecţionat, dar şi a materialului folosit pentru căptuşeală.

Crucea de lemn este necesară, indiferent de buget. Preţul acesteia variază între 75 şi 200 de lei, la care se adaugă scrisul numelui, cu vopsea sau încrustat, la preţuri cuprinse între 30 şi 100 de lei. Crucea de marmură sau granit costă între 450 de lei şi 3.000 de euro. Dacă doriţi să adăugaţi şi o fotografie în ceramică a decedatului, preţul acesteia ajunge la 80 de lei, iar un portret desenat pe o placă de granit costă 300 de lei.

Câţi lei plăteşti pentru transport

Transportul sicriului la domiciliu, staţionarea la biserică şi condusul pe ultimul drum către cimitir reprezintă o altă cheltuială ce trebuie făcută. În cazul în care rudele sau prietenii nu o pot face, transportul sicriului de acasă la biserică şi mai apoi la groapă costă 50-100 de lei. Preţul creşte şi în funcţie de tipul de maşină pe care doriţi să îl închiriaţi. Însă, în ultima perioada, firmele de pompe funebre au anumite pachete speciale, în care este inclus şi transportul gratuit.

Cheltuielile nu se opresc însă aici, pentru că mai aveţi de achitat slujba şi masa de pomenire, dar şi alte cheltuieli legate de tradiţiile încetăţenite la astfel de evenimente.

În funcţie de cimitirul ales, preţul unui loc de veci variază între 3.500 de lei, cel mai ieftin, şi 51.000 de lei, pentru cei cărora le permite bugetul.

Cei care nu vor să fie luaţi prin surprindere îşi pot concesiona un loc de veci pe o perioadă cuprinsă între şapte şi 25 de ani. Pentru a concesiona un loc de veci este necesară o cerere la administraţia cimitirului. Conform acestei cereri, administratorul cimitirului va întocmi un referat de verificare a locului în teren. Această cerere va fi însoţită de factura de înhumare (original şi copie), acte de stare civilă din care să rezulte gradul de rudenie, buletin, certificat de naştere şi două, trei timbre fiscale. În acest caz, taxa lunară care trebuie achitată este de 22,5 de lei pe an.

Slujba de înmormântare

Conform tradiţiei, până la construirea unui monument funerar, este necesară o cruce din lemn sau metal, de pus pe piept. Cel mai mic tarif pe care l-am găsit pentru acest obiect este de 30 de lei. Un alt obiect devenit obligatoriu în ritualul funerar este buchetul de pe sicriu. Preţul minim al acestuia este de 80 de lei. Lumânările, candelele, prosoapele, batistele, năframele, păturile, pernele sunt alte obiecte necesare, pentru care se scot din buzunar cel puţin 150 de lei.

De asemenea, pentru slujba ţinută atât în biserică, cât şi la cimitir, vom mai scoate din buzunar 150-200 de lei pentru preot, 50-100 de lei pentru dascăl şi 50 de lei de căciulă pentru gropari.

Masa de pomenire

Costurile nu se opresc odată cu săvârşirea slujbei de înmormântare. Cea mai importantă cheltuială urmează abia după îngroparea defunctului. Cel mai mic preţ al unui meniu de parastas este de 20 de lei. Dacă am lua în calcul un minimum de 50 de persoane, costul final ajunge la suma de 1.000 de lei.

În meniul parastasului sunt incluse sarmale, colaci, colivă, aperitiv, fursecuri, vin şi ţuică.

Citit 7640 ori Ultima modificare Vineri, 31 Iulie 2015 20:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.