Patru bărbaţi arestaţi pentru o tentativă de omor petrecută pe 15 august

Patru bărbaţi arestaţi pentru o tentativă de omor petrecută pe 15 august
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Galaţi, Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, opt percheziţii domiciliare. Descinderile au avut loc la locuinţele unor persoane suspectate de comiterea de infracţiuni cu violenţă.

La finalizarea percheziţiilor, poliţiştii au pus în executare patru mandate de aducere, toate cele patru persoane suspecte fiind conduse pentru audieri la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

"În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, în ziua de 15 august a.c., bărbaţii, cu vârste cuprinse între 19 şi 33 de ani, ar fi agresat un gălăţean de 28 ani, cu care ar fi avut un conflict anterior", ne-a explicat Ştefan Gohoreanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Pe baza probelor adunate la dosar, procurorul a decis reţinerea pentru 24 de ore a celor patru persoane, toate fiind acuzate de tentativă de omor. Ulterior, s-a mers în faţa magistraţilor, care au dispus arestarea preventivă a celor patru, pentru 30 de zile.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Percheziţiile au fost efectuate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi a jandarmilor gălăţeni.

Citit 2289 ori Ultima modificare Vineri, 28 August 2015 18:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.