Atenţie la volan! Traficul din judeţ e plin de şoferi recidivişti

Atenţie la volan! Traficul din judeţ e plin de şoferi recidivişti
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Doi tineri din judeţul Galaţi au fost depistaţi în trafic, la interval de numai câteva ore, în timp ce conduceau autovehicule deşi nu aveau permise.

Într-un prim caz, un lieştean de 22 de ani a fost oprit în trafic la Iveşti de poliţiştii comunali, care au constat într-o primă fază că acesta băuse şi că avea o alcoolemie de 0,65 la mie în aerul expirat. În momentul în care au vrut să-i întocmească actele, oamenii legii au aflat că tânărul nu avea nici măcar carnet de conducere, acesta fiindu-i anulat ca urmare a unei alte abateri de regimul rutier. Bărbatul s-a ales cu dosar penal, pentru că a şofat fără permis şi sub influenţa alcoolului, având şanse mari să ajungă după gratii.

Tot fără permis în buzunar a plecat la drum şi un tânăr, de 23 de ani, din Umbrăreşti, depistat în trafic pe o şosea din localitate. Ceea ce le-a atras atenţia poliţiştilor a fost numărul provizoriu de la maşină, a cărui valabilitate expirase pe 7 februarie. În momentul în care i-au cerut şoferului permisul, agenţii nu au primit nimic, deoarece documentul îi fusese reţinut anterior, pentru o altă abatere. Tânărul este cercetat pentru că a condus maşina neînmatriculată şi fără a avea un permis valabil.

Citit 1912 ori Ultima modificare Joi, 03 Septembrie 2015 16:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.