Expoziţii cu LICITAŢIE pentru tinerii din "Colectiv". CÂND va avea loc următorul eveniment

Expoziţii cu LICITAŢIE pentru tinerii din "Colectiv". CÂND va avea loc următorul eveniment
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În semn de solidaritate cu supravieţuitorii din clubul „Colectiv”, ONG-ul „Tinerii şi Viitorul” a organizat, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, o expoziţie cu licitaţie.

Reprezentanţii organizaţiei au invitat gălăţenii să se implice în campania „Nouă ne pasă. Împreună dăruim speranţă”, demarată de Pro Tv şi Crucea Roşie, astfel încât fondurile obţinute să contribuie la salvarea victimelor incendiului.  Iniţiativei s-au alăturat elevii de la Liceul „Elena Doamna”, Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu”, Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza”, dar şi gălăţeni iscusiţi la pictură sau la crearea bijuteriilor handmade.

„Din plăcerea de a dărui şi a face un bine aproapelui am adus câteva tablouri, pictate de mine. Nu putem rămâne indiferenţi faţă de ce s-a întâmplat cu atâţia tineri. Tocmai de aceea, prin astfel de evenimente trebuie să ajutăm victimele care luptă pentru viaţă”, ne-a spus Otilia Crăciun, participantă la expoziţie.

Deşi printre principalii invitaţi la eveniment se numărau reprezentanţii autorităţilor locale, aceştia nu au fost prezenţi. O nouă expoziţie cu licitaţie va avea loc vineri, 27 noiembrie, între orele 12,00 - 14,00, locul urmând să fie stabilit.

Citit 1480 ori Ultima modificare Marți, 17 Noiembrie 2015 18:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.