INFORMARE METEO: Vânt, ploi, ninsori şi polei, în toată ţara
Foto: Sursa foto: cotidianul.ro

INFORMARE METEO: Vânt, ploi, ninsori şi polei, în toată ţara
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Meteorologii au emis o informare în care semnalează intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi polei, valabilă de luni, 30 noiembrie, de la ora 16,00, până marţi, 1 decembrie, la ora 22,00, în toată ţara.

Vântul va prezenta intensificări la munte, iar pe creste va sufla tare, cu rafale de peste 80 km/h. Pe parcursul zilei de marţi, vor fi intensificări ale vântului şi în restul ţării, cu viteze de peste 50 km/h, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

În zona montană vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei, iar la altitudini mai mari de 1.500 m temporar va ninge, iar local vântul va viscoli ninsoarea.

În Maramureş, zona Munţilor Apuseni, precum şi în jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali, izolat, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp.

Citit 1773 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie 2015 14:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.