GALERIE FOTO/ Mulţi gălăţeni au DEFILAT alături de militarii cu TORŢE
Foto: Foto Nicoleta Onofrei

GALERIE FOTO/ Mulţi gălăţeni au DEFILAT alături de militarii cu TORŢE
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Strada Brăilei a fost, marţi seară, de Ziua Naţională, scena celui mai emoţionant şi impresionant moment al evenimentelor dedicate unirii  tuturor românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş cu România.

La ora 18,00, când militarii din Garnizoana Galaţi şi Fanfara Centrului Cultural „Dunărea de Jos” se pregăteau să înceapă defilarea cu torţe, mii de oameni erau adunaţi la Inelul de Rocadă şi alte mii aşteptau de-a lungul străzii Brăilei să vadă simbolul retragerii învingătorilor de pe câmpul de luptă.

Militarii au pornit cu torţele aprinse.

În faţa lor, Fanfara Centrului Cultural „Dunărea de Jos”.  În spatele lor, oameni de toate vârstele, copii cu steguleţe în mână. Pe măsură ce înaintează, gălăţenii îi întâmpină cu aplauze. Chiar dacă coloana era deschisă de o maşină a Poliţiei Locală, trei copii au ţinut vârful până spre Tribunal.

Muzica ostăşească nu are cum să nu îţi intre în sânge, emoţia nu are cum să nu îţi intre în sânge. Oamenii au mers mândri lângă militari. Angajaţi de la magazinele de pe Brăilei au ieşit şi ei să îi vadă, dar mulţimea i-a urmat până la punctul terminus – la Parc Viva, unde Fanfara a încheiat procesiunea cu muzică. S-a făcut cerc în jurul Fanfarei, copiii au încropit o horă, aşa cum ştiu ei la vârstă lor. Bucurie. Emoţie. Mândrie. Totul nu a durat mai mult de jumătate de oră. Câţiva oameni au încercat să aducă aminte că unirea nu e completă, iar că „unirea (trebuie să fie) un obiectiv naţional”.

Citit 3702 ori Ultima modificare Miercuri, 02 Decembrie 2015 00:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.