Lauda dăunează la cazier. S-a pozat cu un peşte a cărui capturare este INTERZISĂ de lege

Lauda dăunează la cazier. S-a pozat cu un peşte a cărui capturare este INTERZISĂ de lege
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Asociaţia Judeţeană de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Galaţi a depus o plângere la poliţie după ce, pe o reţea de socializare, a identificat fotografii ale unui tânăr care se lăuda cu o captură de păstrugă, peşte ce face parte din categoria sturionilor.

Cum capturarea acestei specii este interzisă prin lege încă din anul 2005, tânărul, care pare a fi fiul primarului din localitatea Grindu, judeţul Tulcea, se va alege cu dosar penal. Când a relizat ce riscă, tânărul şi-a şters contul de pe reţeaua de socializare.

Reprezentanţii AJVPS Galaţi atrag atenţia că suntem în perioadă de prohibiţie pe Dunăre pentru toate categoriile de peşti.

De asemenea, experţii în sturioni din cadrul Universităţii “Dunărea de Jos” atrag atenţia că interdicţia de a captura aceşti peşti s-a prelungit, anul acesta în aprilie, pentru încă cinci ani.

Citit 8104 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Mai 2016 19:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.