O autogară cum merită gălăţenii - METROPOLI, punctul de plecare al transportului civilizat

O autogară cum merită gălăţenii - METROPOLI, punctul de plecare al transportului civilizat
Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

Autogara Galati, cea care în ultimii ani fusese lăsată în paragină, începe să îşi recapete strălucirea de altădată. Cu o sală de aşteptare complet renovata, cu holuri curate şi ghişee moderne, cu o instalaţie de aer cald care asigură păstrarea căldurii la nivelul pardoselii, cu adaposturi construite în zona peroanelor, noua Autogară Metropoli este ceea ce au nevoie gălăţenii care vor să călătorească în afara judeţului sau chiar şi în afara ţării.

Autogara Metropoli asigură, pentru călătorii care o tranzitează, o sală de aşteptare de 60 de locuri, complet încălzită, toalete noi moderne cu căi de acces înălţate, cameră de bagaje, birou de informaţii si rezervari, dar şi personal amabil şi bine pregătit, cunoscător al orarelor şi rutelor maşinilor care tranzitează autogara. Programul este non-stop, iar clienţilor li se mai pune la dispoziţie internet wireless gratuit, un magazin mixt, dar şi un restaurant cu terasă. În ceea ce priveşte plecările din autogara Metropoli, gălăţenii îşi pot face rezervări telefonice pentru orice legătură de transport judeţean, interjudeţean sau internaţional.

Operatorii care aleg să plece din autogara Metropoli spre destinaţiile lor au la dispoziţie 12 peroane ce pot acomoda autovehicule de dimensiuni mari, spaţii pentru birouri, supraveghere video, spaţii de parcare şi expunerea cu trasee si date de contact pe website-ul autogării. Conform lui Gabriel Ionescu, directorul executiv al autogării Metropoli, în curând, pentru calatori si operatori va fi data in folosinta o aplicatie online destinata rezervarilor si vanzarilor de tichete de calatorie.

În acest moment, se efectuează 54 de curse interjudeţene, 8 curse internaţionale şi 2 curse judeţene cu plecare din autogara Metropoli, iar la nivel naţional sunt acoperite următoarele destinaţii: Bucureşti, Constanţa, Braşov, Iaşi, Sibiu, Piatra Neamţ, Focşani, Bacău, Roman, Huşi, Călăraşi, Soveja, Bicaz, Slobozia, Oneşti şi altele. În judeţ, din Autogara Metropoli se efectuează plecări spre Tecuci, Aldeşti, Târgu Bujor, Hanu Conachi, Tudor Vladimirescu, Suceveni, Oancea, Tuluceşti, Pechea şi Cudalbi.

Fiind singurul terminal internaţional din Galaţi, Autogara Metropoli reprezintă principalul punct de plecare şi tranzit atât pentru curse regulate către ţări din UE (Grecia, Italia, Germania, Anglia), cât şi pentru cursele ce fac legătura cu Republica Moldova.

„Achiziţionarea autogării Metropoli în vara anului 2015 reprezintă un angajament al societății noastre de a nu precupeți niciun efort în vederea dezvoltării transportului județean și interjudețean. În acest demers avem speranța că, împreună cu autoritățile locale competente (I.S.C.T.R., A.R.R., Primaria Galați, Consiliul Județului Galați și Inspectoratul de Poliție al Județului Galați), vom pune bazele unui transport civilizat, demn de o țară care se pretinde a fi europeană. Totodată ne dorim ca locuitorii orașului Galați să se mândrească cu o autogară pe care o merită și care reprezintă un edificiu al comunității, atât prin arhitectură, cât și prin funcționalitate. De asemenea, investitiile in Autogara Metropoli nu se opresc aici si vor continua pe tot parcursul administrarii ei de catre societatea noastra in vederea atingerii obiectivului propus de a deveni cel mai important nod zonal al transportului rutier de persoane”, a declarat Gabriel Ionescu, directorul executiv al autogării.

Autogara Metropoli este amplasată in proximitatea garii CFR Galati de așa natură încât se află la distanțe scurte de mers de centrul orașului şi de sediul principalelor instituţii publice locale, pe strada Ana Ipătescu, la nr.21, în locul fostei autogări Dumitru.

(P)

Citit 17326 ori Ultima modificare Luni, 30 Mai 2016 16:51