PROTESTELE poştaşilor s-au încheiat

PROTESTELE poştaşilor s-au încheiat
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Luni seara, târziu, negocierile dintre conducerea Companiei Naţionale Poşta Română şi reprezentanţii Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) s-au încheiat. Conform unui comunicat al companiei, părţile au convenit majorarea cu 80 de lei a salariilor de bază ale personalului încadrat de la clasa 3 la clasa 33, începând cu 1 ianuarie 2017. De la aceeaşi dată vor fi acordate tichete de masă cu valoarea nominală de 11,50 lei, faţă de 9 lei, cât este în prezent.

Conform liderului SLPR Galaţi, Adrian Tatu, este foarte important că acordarea tichetelor de masă cu valoarea de 11,50 lei va fi inclusă, ca drepturi salariale, în contractele individuale de muncă ale fiecărui salariat.

„Tichetele vor fi, astfel, securizate şi nu vor depinde, la un moment dat, de expirarea contractului colectiv de muncă”, ne-a declarat Adrian Tatu.

„Ca urmare a celor convenite luni între conducerea Poştei Române şi partenerii sociali, conflictul de muncă va înceta, iar activitatea poştală va reveni la normal”, informează Poşta Română. Acordul cu sindicaliştii vine după o săptămână de proteste ale poştaşilor din toată ţara, inclusiv din judeţul şi din municipiul Galaţi.

Citit 1778 ori Ultima modificare Marți, 01 Noiembrie 2016 19:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.