Sesizări pentru Gospodărire Urbană | Crengile uscate au devenit un pericol pentru gălăţeni

Sesizări pentru Gospodărire Urbană | Crengile uscate au devenit un pericol pentru gălăţeni
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

O sesizare venită pe adresa redacţiei în weekendul trecut a reaprins subiectul copacilor uscaţi, care abia aşteaptă să cadă pe vreo maşină sau, mai rău, în capul vreunui cetăţean. Este şi cazul locuitorilor de la blocul M3, din cartierul Micro 19 (în spatele Spitalului Judeţean), care, la finalul săptămânii trecute, s-au trezit cu o creangă imensă desprinsă din trunchiul unui copac. ”În spatele Spitalului de Urgenţă din Galaţi, urgenţă... lângă centrala de la blocurile M3 (Micro 19), este o bucată dintr-un copac suspendată pe crengi...”, ne-a scris gălăţeanul care ne-a sesizat.

Am mers şi noi în zonă pentru a vedea grozăvia şi, într-adevăr, creanga destul de mare se mai ţinea doar în alte crenguţe fragile. "Vom interveni în cel mai scurt timp pentru degajarea acelei crengi, astfel încât să nu mai existe probleme", ne-au transmis reprezentanţii Gospodărire Urbană.

Cu toate acestea, s-ar părea că nu este un caz singular în Galaţi, dat fiind că această sesizare le-a dat curaj şi altor gălăţeni să îşi spună oful. "În faţa blocului C1 din Ţiglina 1 este o problemă similară. Deşi administratorul spune că a făcut sesizare la ADP, nu a venit niciun echipaj", ne-a mai scris un cetăţean. Şi în acest caz, reprezentanţii Gospodărire Urbană ne-au spus că se va interveni. Rămâne de văzut dacă se vor ţine de cuvânt.

Citit 2335 ori Ultima modificare Luni, 16 Ianuarie 2017 17:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.