Vremea schimbătoare îi trimite pe gălăţeni la medic

Vremea schimbătoare îi trimite pe gălăţeni la medic
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Variaţiile de temperatură înregistrate în ultima perioadă s-au reflectat rapid în numărul suferinzilor de afecţiuni sezoniere. Astfel, conforma raportărilor medicilor de familie către Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, 2.402 de gălăţeni sunt afectaţi de viroze respiratorii, în creştere faţă de săptămâna precedentă de raportare, când au fost înregistrate 2.039 de cazuri. Potrivit raportărilor înregistrate la DSP, cei mai afectaţi sunt copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani, 998 de minori fiind diagnosticaţi cu infecţii respiratorii.

"Dintre persoanele care s-au prezentat la medic cu simptome specifice, 103 au avut nevoie de internare. În ceea ce priveşte numărul pneumoniilor, acesta ajuns la 386, faţă de 372 în săptămâna precedentă. 130 dintre bolnavii diagnosticaţi cu pneumonii au fost internaţi, mai puţini faţă de acum două săptămâni, când au fost internaţi 155. Cei mai mulţi pacienţi diagnosticaţi cu pneumonii sunt copii cu vârste cuprinse între zero şi un an, în număr de 101", a precizat dr. Liliana Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al DSP Galaţi.

Citit 1249 ori Ultima modificare Vineri, 17 Martie 2017 18:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.